drept european anul 2

  • Published on
    01-Mar-2016

  • View
    216

  • Download
    0

Embed Size (px)

DESCRIPTION

drept european

Transcript

Evoluia istorica

Tentative de unificare a naiunilor europene au existat nc dinaintea apariiei statelor naionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominat de celi, iar mai trziu a fost cucerit i condus de Imperiul Roman, centrat n Mediteran. Aceste uniuni timpurii au fost create cu fora. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare i Sfntul Imperiu Roman au unit zone ntinse sub o singur administraie pentru sute ani. Dat fiind diversitatea lingvistic i cultural a Europei, aceste ncercri au implicat de obicei ocupaia militar a naiunilor, conducnd la instabilitate; unele ncercri, ns, au durat mii de ani i au fost nsoite de progrese economice i tehnologice, aa cum s-a ntmplat cu Imperiul Roman n timpul aa-numitei Pax Romana. Una dintre primele propuneri pentru o unificare panic prin cooperare i egalitatea statutului de membru a fost fcut de Victor Hugo n 1851. n urma catastrofelor provocate de primul i al doilea rzboi mondial, necesitatea formrii unei (ce a devenit mai trziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza voinei de a reconstrui Europa i de a elimina posibilitatea unui nou rzboi. Acest sentiment a dus n cele din urm la formarea Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului de ctre Germania (de vest), Frana, Italia i rile din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea n aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care care a intrat in viguare in iulie 1952. Prima uniune vamal total, denumit iniial drept Comunitatea Economic European (informal chiar i Piaa Comun), a fost creat prin Tratatul de la Roma n 1957 i implementat la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urm s-a transformat n Comunitatea European care este n prezent "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial ntr-un parteneriat economic i politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a fcut prin ratificarea de ctre ansamblul rilor membre ale Comunitii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1992. Putem spune asadar ca Uniunea European este rezultatul unui proces de cooperare care a nceput n anul 1951, ntre ase ri europene ( Franta, Italia, Belgia, Germania Luxemburg Tarile de Jos ) si ca in decursul urmatorilor 50 de ani au avut loc cinci valuri de extindere. iar prezent Uniunea Europeana este compus, dup cel de al aselea val, din 27 de state membre ( Franta, Italia, Belgia, Germania Luxemburg Tarile de Jos-1958), (Danemarca Regatul Unit Irlanda -1973), (Grecia -1981 ),( Portugalia, Spania1986),( Austria, Finlanda, Suedia-1995), (Cipru, Estonia, Letonia ,Lituania, Malta , Polonia, Republica Ceha , Slovacia, Slovenia, Ungaria-2004),( Bulgaria, Romania 2007,Cipru si Malta-2008).

Ideea de Uniune EuropeanaUniunea Europeana este oo entitate politic, social i economic, dezvoltat n Europa, ce este compus din 28 ri. Este considerat a fi o construcie sui generis, situndu-se ntre federaie (o federaie din limba latin fdus este un stat format dintr-un numr de state care au transferat o mare parte din suveranitatea lor unei noi entiti, supraordonat acestora, numit guvern central "federal. ntr-o federaie, statutul de autoguvernare al statelor componente este stabilit prin constituie i nu poate fi schimbat prin hotrrea unilateral a guvernului central) i confederatie (confederaia este o uniune de state independente sau de uniti teritoriale autonome, nfiinat pe baza unui acord internaional, prin care se determin condiiile de asociere a statelor i de funcionare a acestora).Uniunuea Europeana nu dispune de pesonalitate juridica1, ea fiind mai mai degraba un concept politic decat unul juridic, deoarece nu substitute Comunitatile europene, ci le inglobeaza intr-un ansamblu mai larg 2. Statele membre ale Uniunii Europene isi pot transfera competentele ,la aderare, doar unei (organ comunitar, cum este Banca Central Europeana, nu i Uniunii Europeane3Din acest motiv este acceptata explicaia conform careia ,pentru a-i realize obiectivele ,Uniunea Europeana utilizeaza Comunitaile europene ,completate cu formele de cooperare interguvernamentale prevazute de tratate.

Izvoarele dreptului european: noiune, clasificare

Teoria dreptului, ca i legislaia formal, face deosebire ntre ceea ce reprezint forma intern a dreptului , ca structur intern ( norme juridice, instituii juridice i ramuri de drept ), foarte strns legat de coninutul dreptului ( substana acestuia) i forma exterioar a dreptului, ca structur exterioar, ca posibilitate tehnic de vizualizare a prescripiilor normative, identificat prin expresia izvoare formale ale dreptului sau , pe scurt, izvoare ale dreptului. Acest sens al expresiei izvor al dreptului are i un sens material , sens care nu are un coninut juridic, ci desemneaz condiiile materiale i spirituale care favorizeaz apariia i dezvoltarea dreptului. Concluzionm prin faptul c prin izvor la dreptului comunitar ntelegem instrumentele juridice care dau form exterioar normelor comunitare, instrumente care sunt fie tratatele institutive i modificatoare ori, n perspectiv, Constituia Uniunii Europene, fie instrumentele specifice care eman de la instituiile Uniunii Europene, potrivit competenelor acestora.In regula, se disting doua categorii esentiale de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare si izvoare secundare .O alta distinctie care a mai fost facuta s-a referit la izvoare interne ( tratatele constitutive, principiile generale ale dreptului, legislatia secundara) si la izvoare externe (acordurile internationale).

1.1. Izvoare primare ale dreptului comunitarIn prima categorie - izvoare primare - sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar constituite de:- Tratatele de instituire a Comunitatilor Europene ;- Cele doua tratate bugetare asupra carora ne vom referi;- Deciziile privind resursele proprii ale Comunitatilor;- Actul Unic European si Tratatul de fuziune din 1967;- Decizia si Actul privind alegerile directe in Parlamentul European (1976);- Deciziile si tratatele de aderare; tratatul de modificare a tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene privind Groelanda (17 martie 1984);- Tratatul de la Mastricht;- Tratatul de la Amsterdam;- Tratatul de la Nisa.Unele din aceste acte comunitare cuprind si protocoale anexe. Ele fac parte integranta din aceste acte, asa cum se chiar precizeaza in cuprinsul lor (art.311 CE, art. 207 Euratom).Pe de alta parte , faptul ca, de regula, in partea de inceput a tratatelor comunitare sunt prevazute dispozitii generale introductive care sunt dezvoltate ulterior, nu justifica interpretarea ca ele ar fi lipsite de efecte juridice, asa cum s-a incercat sa se argumenteze in legatura, de exemplu cu prevederile art.3 lit.f [g] CE, care precizeaza ca urmarirea obiectivelor pe acest Tratat le stabileste este indispensabila pentru realizarea sarcinilor comunitare; instituind un sistem asigurand nedistorsionarea concurentei, art.3 lit. f [g] pretinde a fortiori ca nu trebuie eliminata concurenta.Toate actele comunitare mentionate pot fi socotite ca un adevarat corpus constitutional sau ca o carta constitutionala de baza, ele avand prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior si beneficiind de o prezumtie absoluta de legalitate. Astfel, o Directiva a Consiliului (Nr. 75/117) prin care guvernele italian si francez au fost obligate sa puna capat discriminarii intre resortisantii aceluiasi stat membru pana la o alta data decat aceea stabilita prin Tratate, nu afecteaza efectul direct al art.119[141] si termenul stabilit in Tratatul de aderare.In literatura juridica s-a aratat ca scopurile integratoare ale Tratului originar CEE au fost facilitate de caracterul de self - executing al Tratatului, aceasta insemnandca, in baza ratificarii, el a devenit lege in cadrul statelor membre si trebuie sa fie aplicat in mod direct de catre tribunalele nationale, neimpunandu-se vreo conditie, ca in cazul unui tratat non-self-executing (care numai creeaza obligatii de natura contractuala ce se impun semnatarilor din dreptul international), pentru ca Tratatul sa fie incorporat in dreptul international al statelor membre prin legislatia de implementare spre a avea efect la nivel intern, daca se are in vedere doctrina monista preponderenta ( cu situatia speciala a Marii Britanii unde este acceptat sistemul dualist, al existentei sistemului de drept international separat de dreptul national, fiind necesara transformarea normelor internationale in norme interne printr-o lege speciala - ca in cazul Tratatelo comunitare European Comunities Act, 1972). S-a mai precizat ca Tratatul, dobandind caracterul de self - executing din forma sa legislativa si din conturarea sa constitutionala, punerea sa in aplicare a fost incredintata in primul rand institutiilor comunitare in temeiul art. 4 [7], iar drepturile si obligatiile pe care el le stabileste nu exista pur si simplu intre statele membre pe o baza internationala reciproca, ci pe baza unui set complex de relatii intre statele membre, cetatenii lor si institutiile comunitare.

Principiile dreptului european. Aspecte introductivePrincipiile generale ale dreptului european se impun, n primul rand, datorita caracterului de noutate a dreptului european care se afla nca n etapa consolidarii sale, in raport de ordinea interna a fiecarui stat care cunoaste o lunga perioada de sedimentare.Nu este necesar, nsa, ca ele sa fie expres enuntate, ci numai sa fie acceptate chiar n diverse forme, precum n cazul ncorporarii n legea fundamentala nationala, n legi ordinare, n practica jurisdictionala, etc.n literatura de specialitate, noiunile de principii generale de drept i dreptul jurisprudenial se suprapun n ceea ce privete coninutul, chiar dac au denumiri diferite.n acest sens, chiar si acei autori care sunt de parere ca, de regul, jurisprudena nu trebuie considerat ca un veritabil izvor de drept, recunosc dreptul jurisprudenial al Curii de Justiie ca surs a dreptului comunitar .Astfel, majoritatea autorilor consider c principiile generale ale dreptului european au fost initiate si formulate in hotararile Curii de Justiie de la Luxemburg acestea fiind o problem ce revine strict practicii Curtii., iar mai apoi au fost introduse in Tratatele Comunitatii Europene sau in tratatele modificatoare, fiind intr-un final consacrate, ca atare, in Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa Roma, la 29.10.2004.

Ct privete clasificarea principiilor s-au conturat mai multe opinii:A. In mod frecvent, se disting trei categorii de principii:- principii juridice obligatorii, drept internaional, care sunt o mostenire juridica comuna Europei ca forma a dreptului natural; ele sunt mai greu de definit, dar caracterul lor obligatoriu este de netagaduit;- reguli de reglementare comune legislatiei statelor membre, ele si au originea n apropierea sistemelor lor juridice, produsa de-a lungul anilor si n nivelul lor de dezvoltare economica, sociala si culturala sensibil egal (este, n fapt, o conditie a dobndirii calitatii de membru al Uniunii europene);- reguli generale inerente ordinii juridice comunitare care sunt promovate independent de ordinea juridica nationala; ele sunt o creatie a institutiilor comunitare (inclusiv a Curtii de Justitie) ca urmare a interpretarilor si motivarilor legale si pot lua conturul unor principii generale.B. n opinia lui J. Boulouis principiile se clasific n:- principii referitoare la repartiia competenelor, la echilibru instituional, la alegerea bazei legale,- principii generale ale dreptului din care fac parte principiile inerente ale oricrui sistem juridic organizat, - principii generale comune sistemelor naionale de drept ale statelor membre (acestea reprezint categoria cea mai substanial de principii generale care se sprijin pe dreptul statelor membre),- principiile deduse din natura Comunitilor.C. ntr-o alt opinie, s-a considerat c principiile dreptului comunitar se refer:1. pe de o parte, la raporturile dintre instituiile U.E., 2. iar, pe de alt parte, la raporturile dintre aceste instituii i organismele statelor membre.Aplicarea principiilor se poate face prin referire expresa n tratatele comunitare si trebuie sa fie general acceptate n ordinea juridica nationala a statelor membre n scopul de a constitui principii generale de drept comunitar. Nu este necesar, nsa, ca ele sa fie expres enuntate, ci numai sa fie acceptate chiar n diverse forme, precum n cazul ncorporarii n legea fundamentala nationala, n legi ordinare, n practica jurisdictionala, etc.