Duvac - Cultura de Intelligence a Decidentilor Politici 2007

  • Published on
    25-Jun-2015

  • View
    227

  • Download
    3

DESCRIPTION

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA Master Studii de Securitate SUPORT DE CURS INTELLIGENCE – APLICATII Prof. As. ION DUVAC Bucuresti,…

Transcript

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA Master Studii de Securitate SUPORT DE CURS INTELLIGENCE – APLICATII Prof. As. ION DUVAC Bucuresti, 2007 1 COMUNITATEA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII ŞI CULTURA DE INTELLIGENCE A DECIDENŢILOR POLITICI – ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE Dr. psiholog Ion Duvac profesor asociat Universitatea Bucureşti1 Reformarea întregului sistem al securităţii naţionale a devenit în ultima perioadă o preocupare prioritară a clasei politice, a instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniu şi nu în ultimul rând a societăţii civile. Acest proces deosebit de important nu trebuie să devină un scop în sine, ci trebuie să ţină cont de dinamica mediului contemporan de securitate şi de noul statut al României de stat membru NATO şi de ţară componentă a Uniunii Europene. De altfel, pregătirea pentru cele două mari procese strategice ale istoriei recente, ce au marcat în mod irevocabil destinul democratic al României, a determinat încă din anii trecuţi un proces îndelungat de armonizare legislativă, de compatibilizare instituţională şi conceptuală pentru asigurarea unei fireşti interoperabilităţi în toate domeniile de interes. Admiterea României ca stat membru cu drepturi depline în 1 Profesor asociat al Universităţii Bucureşti, titular al cursului Intelligence şi securitate naţională din cadrul Masterului „Studii de securitate” organizat de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, coordonator al Masterului „Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale” organizat de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei în cadrul căruia este titular al cursurilor Managementul serviciilor psihologice din domeniul securităţii naţionale şi Psihologia intelligence-ului. 2 NATO a impulsionat intensificarea firească a preocupărilor instituţionale pentru redefinirea politicilor de securitate naţională în deplin acord cu noul statut dobândit. În ceea ce priveşte progresele înregistrate în problematica securităţii naţionale, chiar dacă unele compatibilizări s-au făcut ceva mai devreme, ca precondiţii ale proceselor de aderare, respectiv de integrare, vizibilitatea lor publică este de mai mică intensitate. Motivaţia existenţei unei astfel de percepţii ţine în primul rând de specificul activităţilor din domeniu, majoritate lor intrând sub incidenţa informaţiilor clasificate, şi pe cale de consecinţă, au un grad mai redus de transparenţă; în al doilea rând o altă posibilă motivaţie ar putea fi generată, probabil, de o anumită rezervă manifestată de către structurile abilitate în managementul comunicării cu societatea civilă din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; nu în ultimul rând o influenţă deloc neglijabilă ar putea fi indusă de către slaba cultură de securitate a societăţii civile care, din această perspectivă, nu este suficient de matură şi adecvată dinamicii domeniu. Responsabilităţile actuale ale ţării noastre nu se limitează doar la proiectarea şi implementarea politicilor de securitate care au ca unic obiectiv apărarea teritoriului naţional; în prezent este necesar ca noile politici de securitate naţională să vizeze asumarea unei dimensiuni pro-active mai pronunţate, să promoveze mai ofensiv interesele şi imaginea României în acord cu strategiile de stabilitate globală derulate de către NATO. Poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est european de ţară cu triplă frontieră, naţională, a NATO şi a 3 şi provocărilor geopolitice şi geostrategice din Uniunii Europene, să aibă presupune ca obiectiv ca politicile de şi securitate promovarea naţională „apărarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi UE”2. Lupta împotriva terorismului - „brand” care a luat locul celui de „război rece” şi care va face o lungă carieră în activitatea cu strategilor în şi a mass-media securităţii presupune de asemenea, o reconsiderare a locului şi rolului fiecărei structuri atribuţii domeniul naţionale. Astfel, implementarea noului concept promovat de Strategia securităţii naţionale a României, „dimensiunea pre-emptivă”, va trebui să pună în acord cadrul legal cu cel acţional. În ce ne priveşte, considerăm că în lupta împotriva terorismului, ca şi a majorităţii provocărilor de tip asimetric, rolul armatelor în formula tradiţională se va diminua progresiv într-un ritm alert, iniţiativa decisivă în această nouă confruntare urmând a fi preluată de către structurile de informaţii, inclusiv cele militare, care trebuie să fie pe deplin pregătite printr-o adaptare rapidă a politicile de gestionare a resurselor şi a dispozitivelor operaţionale. În ceea ce priveşte ţara noastră constatăm un decalaj evident între sistemul legislativ şi realitatea mediului contemporan de securitate. De asemenea există o anumită confuzie conceptuală şi de cuprindere logică între „apărarea naţională” şi „securitatea naţională”. Suntem de acord cu cei care consideră că „securitatea naţională” este conceptul cu cea mai largă sferă de cuprindere, iar cel de „apărare naţională” reprezintă doar dimensiunea sectorială a acesteia asigurată în principal de către Ministerul Apărării. 2 Programul de guvernare 2005-2008, http://www.guv.ro/obiective/afis-docdiverse-pg.php?iddoc=271, pag. 121 4 „Securitatea naţională”, un concept reinventat pentru clasa politică românească din ultimii ani, stârneşte de fiecare dată când apare pe „ordinea de zi” vii dezbateri. Unul din principalele motive rezidă din insuficienta clarificare şi fundamentare academică a conceptului, fiind deseori întâlnite sintagme de genul „securitate şi apărare naţională”, „siguranţă şi securitate naţională” sau pur şi simplu s-a evitat folosirea acestuia prin introducerea unui „sinonim” ceva mai acoperitor, „apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”. Această neclaritate este prezentă atât în documentele legislative din domeniu a căror coerenţă are mult de suferit, inclusiv în cadrul Constituţiei, cât şi în discursul unor personalităţi politice, generând deseori confuzie în rândul celor mai puţin avizaţi. De asemenea, o altă cauză a acestei disonanţe perceptive a fost generată de apariţia relativ recentă a conceptului de securitate naţională în limbajul post-decembrist al actorilor noştri politici în raport cu cel de apărare naţională, fapt datorat în primul rând fetişizării termenului de „securitate” în istoria post-decembristă a ţării noastre, ca o conotaţie exclusiv negativă a imaginii unor structuri ale Securităţii din perioada comunistă. Reabilitarea conceptului, larg uzitat în limbajul contemporan de către toate statele democratice ale lumii, s-a făcut şi sub presiunea compatibilizării structurilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale cu cele ale statelor membre NATO în vederea asigurării unei interoperabilităţi acţionale coerente. Unul dintre cele mai importante documente postdecembriste menite să genereze cadrul teoretic de adaptare şi 5 compatibilizare informative cu conceptuală a instituţiilor cu atribuţii ale realităţile geopolitice şi geostrategice începutului de mileniu, cu dinamica mediului de securitate în care România se afirmă ca actor activ este Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate3. Experienţa acestui magistral document merita a fi continuată atât prin completarea şi dezvoltarea sa cât şi printr-o mai bună gestionare a proceselor de implementare şi de popularizarea a acestuia, Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate oferă o definiţie exhaustivă a conceptului de securitate naţională – „starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitatea economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional” 4. Astfel, securitatea naţională devine „conceptul integrator al tuturor domeniilor de activitate care concură la realizarea şi apărarea sa; componentele strategice fundamentale ale securităţii naţionale sunt”5: - apărarea naţională; - siguranţa naţională; - ordinea publică. Principalele documente care reflectă politicile de securitate naţională în ţara noastră sunt: Strategia de Securitate Naţională, Programul de Guvernare, Strategiile sectoriale din Adoptată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 23 iunie 2004 3 4 5 Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate, pag. 4 Idem, pag. 5 6 domeniul securităţii naţionale (Strategia de apărare naţională, strategia de ordine publică, strategiile serviciilor de informaţii, alte strategii pe probleme majore ale securităţii non-militare)6. Mecanismele de luare a deciziilor politice în problemele referitoare la securitatea naţională sunt deosebit de complexe, fiind influenţate de regulile funcţionării statului de drept într-un un regim democratic. Statutul de republică semi-prezidenţială al ţării noastre se reflectă şi în modalitatea concretă de implementare a politicilor de securitate naţională; astfel se poate remarca faptul că problematica siguranţei naţionale nu este cuprinsă în Programul de guvernare şi nici nu ar avea cum deoarece, aşa cum se cunoaşte, acest segment întră în directa coordonare a Administraţiei prezidenţiale, respectiv a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Construcţia constituţională a statului de tip „republică semi-prezidenţială” are punctele sale forte, dar şi anumite limite care s-au regăsit în criticile formulate de către mulţi politologi din ţară şi nu numai. Prin această formă de organizare s-a încercat crearea unui echilibru relativ stabil între puterile statului, chiar dacă în anumite zone, în diferite perioade din istoria recentă, au existat tendinţe oarecum fireşti de afirmare mai pregnantă a superiorităţii uneia în defavoarea alteia. În ceea ce priveşte „serviciile de informaţii” din ţara noastră se impun câteva clarificări. În opinia noastră credem că este necesar să facem o distincţie clară, chiar dacă actualul cadru legislativ nu este suficient de explicit, între serviciile naţionale de informaţii (SRI şi SIE), serviciile naţionale de securitate şi protecţie (STS şi SPP) şi structurile departamentale cu atribuţii 6 Duvac, Ion (coordonare metodologică) – Mecanismele elaborării şi implementării politicilor de securitate naţională în Decizia politică şi securitatea naţională (suport de curs), Editura Universităţii Bucureşti, 2005, pag. 43 - 52 7 informative (Direcţia Generală de Informaţii a Armatei şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative). Criteriile de diferenţiere pe care le-am folosit ţin de: - analiza atribuţiilor legale ale fiecărei structuri; - modalităţile de control democratic al activităţii acestora: - sfera de competenţă din domeniul securităţii naţionale a fiecărei structuri. Denumirea generică "servicii de informaţii" introdusă în textul modificat din Constituţia7 în vigoare face referire la categoriile de servicii, având în vedere că unele sunt "autorităţi administrative autonome", iar altele "structuri interne specializate". Principalele diferenţieri ale structurilor departamentale cu atribuţii informative faţă de serviciile naţionale de informaţii sunt următoarele: - au atribuţii strict delimitate de sfera de responsabilitate a ministerului din care fac parte; - nu sunt supuse controlului parlamentar direct prin comisii special constituite - şefii lor nu sunt ordonatori primari de credite; - şefii acestor departamente nu fac parte din C.S.A.T. etc. Complexitatea dinamicii fenomenelor sociale la începutul mileniului al treilea atât la nivel global cât şi regional au evidenţiat apariţia unor noi tipuri de procese, diferite de cele cunoscute până acum câteva decenii în special datorită anvergurii de cuprindere şi a implementării unor noi strategii de gestionare a lor. 7 Constituţia României, art. 62 lit. g 8 Din această perspectivă credem că poate fi abordată problematica securităţii naţionale în ansamblul său şi organizarea şi funcţionarea Comunităţii Naţionale de Informaţii în particular. În ce ne priveşte propunem o abordare de tip sinergetic a sistemului securităţii naţionale8. Analiza de acest tip relevă, ca soluţie a optimizării politicilor din domeniu, apariţia recentă a unei organizări emergente - Comunitatea Naţională de Informaţii - ca efect al necesităţii cooperării sincrone a structurilor desemnate. Continuând această analiză observăm că unul dintre obiectivele prioritare ale optimizării politicilor de securitate naţională din ţara noastră din ultima perioadă îl constituie sinergizarea activităţii structurilor cu atribuţii informative. Într-o formă sau alta „Comunitatea Naţională de Informaţii” a existat şi până acum chiar dacă nu a purtat în mod explicit această denumire. Astfel încă din anii ’90 a existat o anumită coordonare unitară a activităţii organizaţiilor cu atribuţii informativ-operative la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; de asemenea, între structurile informative au fost realizate şi funcţionează protocoale de cooperare prin care se încearcă reglementarea aspectelor mai importante ale interoperabilităţii necesare în rezolvarea diverselor situaţii specifice mediului contemporan de securitate. „Necesitatea transformării serviciilor de informaţii şi securitate în perspectiva sarcinilor lor în noul mileniu trebuie să fie abordată şi sub aspectul caracteristicilor lor inerţiale, derivate din rolul de forţe conservatoare menite, cel mai adesea, să apere o ordine prestabilită, a statu-quo-ului. 8 Duvac, Ion – Abordarea sinergetică a Comunităţii Naţionale deInformaţii din România în Intelligence şi securitate naţională (suport de curs), Editura Universităţii Bucureşti, 2005, pag. 82-84 9 În prezent nu se mai pune, cu atâta acuitate sau stringenţă, problema de a conserva o anumită ordine ce vine din trecut, ci aceea de a o anticipa şi proiecta pe cea a viitorului. Într-o asemenea abordare, serviciile de informaţii devin şi proiectanţi, arhitecţi şi constructori ai securităţii, locul şi rolul lor în edificiul social căpătând atributele unui real furnizor de cunoştinţe specializate, bazate pe o cercetare rezervată”9. Procesul de legiferare a activităţii noilor structuri informative trebuie, în mod inevitabil să găsească răspunsuri la probleme cu care societatea românească, aflată în plin proces de maturizare democratică, nu s-a mai confruntat până în prezent10: Care sunt misiunile unui serviciu de informaţii într-o Cine sunt noii utilizatori ai informaţiilor şi care sunt - Care sunt modalităţile cele mai potrivite pentru a subordona activitatea naţionale? - Cine societate democratică? nevoile acestora? serviciilor exclusiv intereselor şi cui sunt exponenţii intereselor naţionale datorează serviciile loialitatea? - Care să fie raporturile cu puterea şi cum pot fi evitate tentativele de atragere a serviciilor în jocurile politice? - Care sunt cele mai bune modalităţi de a elibera conduita profesională de mentalităţile trecutului? - Dar cele pentru a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor? 9 Timofte, Alexandru – Radu – Originile şi mărirea, declinul şi renaşterea lumii informaţiilor secrete, Editura A.N.I., Bucureşti, 2004, pag. 424 – 425. 10 Timofte, Alexandru – Radu – „Reforma Serviciului Român de Informaţii. Argumente şi fapte”, Editura ANI, Bucureşti, 2003, pag. 215. 10 - Care sunt limitele mijloacelor secrete de angajare a competenţelor legale? - Cum se poate apăra siguranţa statului, fără a fi lezate drepturile şi libertăţile cetăţenilor? - Cum trebuie recrutat ori format personalul în noile condiţii de activitate? Toate aceste întrebări legitime pe care Alexandru – Radu Timofte le sintetizează, pe lângă multe altele, încearcă să îşi găsească un răspuns pertinent şi profesional în demersul firesc al clasei politice de actualizare a întregii legislaţii privind managementul integrat al activităţii informativ-operative din România şi crearea, de fapt consfiinţirea de iure, a Comunităţii Naţionale de Informaţii. Orice analiză obiectivă şi nepartizană a problematicii instituţiilor cu atribuţii în domeniu din ţara noastră evidenţiază, pe lângă aspectele de ordin legislativ, necesitatea optimizării şi exploatării produselor analitice ale acestora. Crearea Comunităţii Naţionale de Informaţii prin Hotărâre a CSAT11 reprezintă unul dintre cei mai importanţi paşi în procesul de concretizare a eforturilor de reformare a întregului sistem al securităţii naţionale, chiar dacă managementul percepţiei privind necesitatea implementării acestui proiect şi a opţiunii decidenţilor din perspectiva variantei legale celei mai bune de a o constitui nu au fost suficient de bine gestionate. Comunitatea Naţională de Informaţii „reprezintă o necesitate obiectivă a etapei şi o oportunitate majoră a procesului de dezvoltare în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi de securitate la nivel naţional, determinată de evoluţia mediului de securitate, având ca scop creşterea eficienţei şi coerenţei funcţionale, prin armonizarea structurală, 11 Hotărârea CSAT din 18 noiembrie 2005 11 coordonarea oportună, eliminarea suprapunerilor şi prevenirea apariţiei intervalelor în activităţile specifice”12. Fără a avea pretenţia că suntem un specialist într-o problematică extrem de sensibilă aflată în plină dezbatere publică, subliniem din perspectiva sinergetică propusă doar câteva aspecte la nivel de principiu pornind de la convingerea noastră potrivit căreia România contemporană are nevoie de o comunitate de informaţii funcţională, capabilă să răspundă preventiv dinamicii actualului mediu de securitate. Această entitate trebuie să realizeze atât sinergizarea activităţii structurilor cu atribuţii informative, adică optimizarea cooperării concomitente a acestora, cât şi sporirea calităţii emergenţelor analitice în vederea exploatării adecvate de către beneficiarii legali ai activităţii lor. Comunitatea Naţională de Informaţii a apărut ca o necesitate a momentului, iar încercarea nereuşită de creare a acesteia în timpul guvernării anterioare relevă faptul că nu este un deziderat partinic, ci se înscrie în procesul mai larg de reformare a întregului sector al politicilor de securitate naţională şi vizează, din perspectivă sinergetică, următoarele: compatibilizarea conceptuală şi acţională a instituţiilor cu atribuţii în domeniu cu structurile de informaţii şi securitate din spaţiul euro-atlantic; asigurarea interoperabilităţii cu organizaţiile similare partenere din structurile politice, politico – militare şi de securitate din care România face parte sau doreşte să facă parte; - creşterea gradului de interoperabilitate internă în domeniul intelligence-ului13; 12 13 Strategia de securitate naţională a României, pag. 31 (www.presidency.ro) Subliniem necesitatea preluării în literatura de specialitate a conceptului de intelligence aşa cum este el folosit în foarte multe ţări. 12 - optimizarea activităţii informativ - operative şi a calităţii produselor analitice oferite pentru procesul decizional al beneficiarilor legali; gestionare eficientă a resurselor financiare; proiectarea unor structuri suple, profund reformate, Sinergizarea activităţii structurilor cu atribuţii informativ operative prin Comunitatea Naţională de Informaţii ar trebui aibă următoarele obiective: delimitarea clară a competenţelor organizaţiilor cu clarificarea zonelor de intersecţie a structurilor cu gestionarea eficientă a tuturor surselor informative; evaluarea unitară a surselor de informare; colectarea coerentă a nevoilor de de informare informare şi ale ale atribuţii în domeniul informativ; atribuţii informative; capabile să se adapteze dinamicii situaţiilor operative. beneficiarilor legali; operaţionalizarea proiectarea nevoilor a beneficiarilor; coerentă ale acţiunilor operaţiunilor sau şi informative, inclusiv celor inter-instituţionale prin proiecte transnaţionale; implementarea managementului programe în optimizarea activităţii structurilor cu atribuţii informative; analiza strategică unitară a informaţiilor; crearea şi gestionarea Canalul unic de informare al creşterea responsabilităţii beneficiarilor legali în decidenţilor abilitaţi legal; utilizarea intelligence-ului; 13 - eliminarea concurenţei neproductive dintre structurile eliminarea eventualelor paralelisme dintre serviciile cu atribuţii informative; naţionale de informaţi şi structurile departamentale cu atribuţii sectoriale informativ – operative; optimizarea şi coordonarea Diplomaţiei intelligence-ului; Comunitate Naţională de Informaţii, în perspectiva sinergetică pe care o propunem ar trebui să îndeplinească, mai devreme sau mai târziu, următoarele funcţii:  Funcţia de analiză strategică14: se realizează cu precădere la nivelul comunităţii de informaţii; asigură canalul unic de informare al beneficiarilor legali potrivit principiului „need to know”; se realizează pe domeniile mari ale activităţii informative; permite operaţionalizarea principiului „need to share”15; presupune primirea şi procesarea tuturor informaţiilor primare semnificative (nu toate informaţiile culese de către structurile cu atribuţii în domeniul informativ sunt de interes naţional şi deci nu fac obiectul Comunităţii Naţionale de Informaţii).  Funcţia de planificare strategică: colectează nevoile de informare din partea beneficiarilor abilitaţi legal; operaţionalizează nevoile de informare; 14 Analiza Operaţională – la nivelul structurilor de informaţii cu rol de feed – back, iar Analiza Tactică – la nivelul substructurilor informative (ofiţer de desk şi managerii de bază) are rol de feed-back şi feed-before 15 Acest principiu a fost defint în Raportul Comisiei 9/11 din Congresul S.U.A. ca o echilibrare a principiului „need to know” şi constă în necesitatea punerii în comun a informaţiilor clasificate deţinute de toate autorităţile informative cu privire la diverse subiecte de interes pentru a putea fi accesate pe orizontală de celelalte structuri cu atribuţii în domeniu şi pe verticală de substructurile abilitate. 14 distribuie sarcinile fiecărei structuri cu atribuţii informative în funcţie de competenţele legale ale acestora.  Funcţia de coordonare unitară a operaţiunilor: asigură coordonarea directă a operaţiunilor multiinstituţionale; coordonează anumite acţiuni de cooperare cu structurile similare din alte state.  Funcţia de management integrat al resurselor (umane, financiare, tehnice, materiale): participă la proiectarea nevoilor unui sistem unitar de formare la nivel bazal şi pentru specialităţile similare; oferă posibilitatea transferului de specialişti între structuri; permite redistribuirea resurselor umane în caz de necesitate; asigură gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate în funcţie de proiectele şi programele aprobate.  Funcţia de inspecţie generală şi audit: poate asigura gradul de independenţă necesar pentru activităţile de inspecţie şi audit; permite folosirea unui sistem unitar de criterii în evaluarea performanţelor structurilor cu atribuţii informative.  Funcţia de cercetare fundamentală: înfiinţarea unui pe Centru această de studii strategice atât şi din intelligence (este necesară coagularea preocupărilor instituţionale problematică perspectiva unei mai bune utilizări a resurselor 15 umane cât şi ca o gestionare mai eficientă a resurselor financiare); formarea culturii de intelligence16 a decidenţilor politici (un proiect în necesar care poate cu fi operaţionalizat academic). În scopul reducerii anxietăţii „puterii” vis-a-vis de amplele discuţii referitoare la cine ar trebui să conducă de fapt Comunitatea Naţională de Informaţii credem că, potrivit cadrului constituţional actual, lucrurile sunt suficient de clare şi anume menţinerea acesteia în subordonarea CSAT al cărui preşedinte este şeful statului, iar primul-ministru este vicepreşedinte al acestui organism. Apreciem ca fiind necesară o mai bună clarificarea a aplicării principiului „need to know” privind accesul beneficiarilor legali la emergenţele analitice ale acestei noi structuri prin introducerea unei ierarhizări fireşti: de grad I – Preşedintele şi Primul - Ministru (posibil şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor) care primesc aceleaşi produse analitice; de gradul II – Miniştrii şi ceilalţi membri ai CSAT care primesc produse analitice personalizate în funcţie de domeniul de competenţă; de gradul III – alte persoane desemnate prin lege care vor primi anumite produse analitice în situaţii de criză sau pentru perioade limitate de timp. Credem că aplicarea principiului „necesităţii de a cunoaşte” trebuie să includă în această ierarhizare şi consilierii desemnaţi ai beneficiarilor legali. 16 strânsă relaţie mediul Credem că formarea culturii de intelligence a decidenţilor politici reprezintă o prioritate în procesul de operaţionalizare a Comunităţii Naţionale de Informaţii 16 Speram că „pachetul” de legi17 (aflat în dezbatere publică) privind reformarea sistemului de „intelligence” care „reprezintă o componentă esenţială a sistemului securităţii naţionale pentru prevenirea şi avertizarea oportună asupra riscurilor şi ameninţărilor”18 să ofere, după urmarea firească a procesului legislativ, cadrul necesar funcţionalităţii optime a tuturor structurilor cu atribuţii în domeniu şi proiectarea unei percepţii adecvate în societatea civilă. Structurile cu atribuţii informative denumite „autorităţi informative” în proiectele de legi amintite vor trebui să operaţionalizeze şi să-şi asume în strategiile sectoriale proprii sarcinile care le revin din Strategia de securitate naţională a României concomitent cu continuarea proceselor reformatoare de modernizare şi transformare a acestora. Un rol esenţial în reuşita implementării acestui proiect necesar continuării proceselor de reformă din instituţiile cu atribuţii în domeniul intelligence-ului românesc î-l are proiectarea unui sistem mai eficient al controlului parlamentar în deplină concordanţă cu cerinţele europene. În ceea ce priveşte operaţionalizarea efectivă a Comunităţii Naţionale de Informaţii apreciem că este un proces de durată deoarece proiectarea şi clarificarea urgentă a pachetului legislativ necesar şi găsirea unor soluţii constituţionale suficiente şi unanim acceptate reclamă timp si susţinere politică. De asemenea este nevoie de o perioada de tranziţie firească pentru reformarea structurală şi adaptarea funcţională a întregului complex de securitate naţională şi racordarea acestuia la Comunitatea Naţională de Informaţii. Prin 17 Este vorba de următoarele proiecte de legi: Lege privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, Lege privind statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii, Lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, Lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii 18 Strategia de securitate naţională a României, pag. 31 (www.presidency.ro) 17 reformarea structurilor cu atribuţii informative înţelegem adaptarea anticipativă a acestora la provocările mediului de securitate, iar implementarea unei reforme, oricât de radicală ar fi aceasta, are un timp de latenţă care duce în mod inevitabil la diminuarea perspectivă performanţelor menţinerea organizaţionale. Din a această acestor capacităţii operative organizaţii vitale cel puţin la parametrii actuali trebuie să fie obiectivul prioritar al oricărei reforme realiste. Conceptul de intelligence larg uzitat în statele democratice la care ne raportăm deseori în stabilirea diverselor standarde de performanţă nu are o traducere fidelă în limba română, cele mai importante sensuri pentru care este folosit în literatura de specialitate se referă la acesta ca fiind: • Element de cunoaştere susceptibil a fi codificat pentru a fi păstrat, prelucrat sau comunicat. • Produs rezultat din culegerea, procesarea, integrarea, analiza, evaluarea şi interpretarea datelor avute la dispoziţie referitor la domenii de interes. • Produsul analitic rezultat din procesarea datelor (informaţiilor brute) • Activitatea ce generează informaţii prelucrate • Titlu generic pentru spionaj La aceste sensuri încercăm să mai adăugăm încă un sens conceptului de intelligence, acela de informaţie prelucrată cognitiv cu o anumită semnificaţie pentru un beneficiar; insistăm pe acordarea unei anumite semnificaţii deoarece prelucrarea cognitivă este necesară, dar nu şi suficientă dacă nu corespunde unor interese sau nevoi ale unui beneficiar. În ceea ce priveşte intelligence-ul apreciem că nu se fac prelucrări 18 cognitive ale informaţiilor fără a se avea în vedere un anumit scop, ceea ce îi conferă valoarea semnificativă de întrebuinţare. În opinia noastră, din raţiuni care ţin de dificultăţile de traducere integrator abordarea a conceptului suficient domeniului de şi teoretice de intelligence printr-un de nevoia interoperabilităţii cu partenerii termen în de concis, asigurării străini, compatibilizării acţionale respectiv necesitatea unei mai bune exploatări a literaturii de specialitate din alte ţări şi de ce nu şi invers de valorificare a preocupărilor academice şi pragmatice româneşti din domeniu în străinătate, considerăm necesar ca şi în ţara noastră, aşa cum au făcut şi în multe alte culturi, acesta să fie implementat în forma exprimată în limba engleză - intelligence - cu referire expresă numai la sensurile care ţin de problematica securităţii naţionale şi/sau private19. Una dintre funcţiile Comunităţii Naţionale de Informaţii descrise în rândurile de mai sus este funcţia de cercetare fundamentală în cadrul căreia am găsit de cuviinţă să operaţionalizăm responsabilitatea coordonării procesului de formarea a culturii de intelligence a decidenţilor politici. Acest demers ar fi mult uşurat prin crearea unui Centru de studii strategice şi intelligence prin coagularea preocupărilor instituţionale pe această problematică atât din perspectiva unei mai bune utilizări a resurselor umane şi financiare, cât şi din cea a exploatării mai eficiente a rezultatelor activităţii de cercetare fundamentală. Apreciem că un astfel de proiect absolut necesar poate fi operaţionalizat relativ rapid printr-un parteneriat strategic cu mediul academic şi cu societatea civilă dedicat acestui domeniul (ONG – uri, fundaţii etc.). 19 In paginile prezentate vom folosi, ca expresie a nevoii de consecvenţă academică numai conceptul de intelligence cu sensurile referitoare la problematica securităţii naţionale şi/sau private 19 Diagnoza realistă a culturii de intelligence la diverse nivele de analiză relevă următoarele aspecte: a) la nivelul decidenţilor politici: persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul securităţii naţionale; preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru formarea unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii; slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile; politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională; preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă a sistemului naţional de securitate. societatea civilă şi elitele intelectuale: slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate naţională. la nivelul percepţiei publice: viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative” atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe “principiul vinovăţiei” perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de “autorităţile informative” ale statului posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului romanesc: - crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu; - scăderea moralului ofiţerilor operativi; 20 - disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice. Unul din conceptele aflat în plin proces de implementare în limbajul de specialitate este cel de intelligence, uzitat din ce în ce mai des atât în mediul guvernamental cât şi în cel privat. Aşa cum am subliniat acesta nu are încă o traducere adecvată şi suficient de concisă în limba română. Dacă în ceea ce priveşte problematica „intelligence-ului guvernamental” din România dezbaterile publice sunt în fază avansată, fiind oarecum accelerate şi de recenta înfiinţare a Comunităţii Naţionale de Informaţii20, zona intelligence-ului privat este mai puţin identificată, conceptualizată şi reglementată. Credem că în cadrul conceptului de securitate naţională ar trebui să distingem pe lângă intelligence-ul guvernamental şi o anumită intersectare cu intelligence-ul privat. Dacă în ceea ce priveşte intelligence-ul guvernamental lucrurile sunt relativ aşezate atât din punct de vedere legislativ cât şi instituţional, intelligence-ul privat este foarte puţin reglementat şi de aceea şi mai puţin vizibil. Opinăm că această situaţie se datorează atât preocupărilor post-decembriste ale legiuitorului care s-a aplecat oarecum cu precădere a unei asupra părţi zonei intelligence-ului a societăţii guvernamental, cât şi datorită unei remanenţe perceptive eronate semnificative româneşti contemporane faţă de tot ceea ce a însemnat şi înseamnă siguranţa naţională. Nu este locul pentru a analiza pe deplin sursele generatoare ale unei astfel de reprezentări sociale. 20 www.presidency.ro, comunicatul de presă din 18 noiembrie 2005 privind Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării 21 Apreciem că în ceea ce priveşte intelligence-ul privat încercările de dezvoltare ale acestuia au fost şi sunt mai timide deoarece, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate la care facem dese referiri atunci când ne raportăm la standardele democratice şi de performanţă, în firmele sau în posturile de management al acestui domeniu sunt angajaţi, de cele mai multe ori, foşti ofiţeri ai instituţiilor care gestionează La noi, problematica intelligence-ului guvernamental. culpabilizarea generalizată (şi de cele mai multe ori fără un temei justificat) a rezerviştilor structurilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale în perioada de după Revoluţie a determinat o anumită discreţie în ceea ce priveşte angajarea acestora în domeniul afacerilor în posturi care ar viza realizarea intelligence-ul privat. Chiar dacă această reticenţă în a utiliza expertiza rezerviştilor amintiţi s-a manifestat mai ales în mediul privat românesc, firmele străine sau cu capital majoritar străin nu s-au sfiit să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti. Posibil ca tonul pentru firmele româneşti să fi fost dat şi de către patronul unei companii străine care în cadrul unei conferinţe de presă de prin anul 1997 fiind atenţionat de către ziarişti că l-a angajat pe postul de consilier pe domnul X, persoană cu o anumită notorietate publică, care ar fi fost ofiţer de Securitate a declarat că „nu-l deranjează acest fapt şi îi pare rău că nu a ştiut acest lucru, dar cu siguranţă acesta poate fi un motiv serios pentru a analiza posibilitatea creşterii salariului”. Nu este cazul să menţionăm aici despre ce persoane este vorba, dar cert este că după această dată, probabil şi ca semn al unei anumite maturizări a societăţii civile care s-a produs mai rapid în domeniul privat, percepţia publică a patronatului 22 românesc faţă de rezervişti ca potenţiali angajaţi în posturi de mare responsabilitate s-a schimbat în bine relativ rapid. În opinia noastră securitatea privată trebuie să fie abordată la nivel legislativ şi conceptual ca fiind parte intrinsecă a securităţii naţionale. Probabil că într-o perioadă apropiată se va ajunge şi la noi ca în problematica securităţii naţionale să preluăm într-un fel sau altul experienţa americană. Statele Unite ale Americii prin activarea dimensiunii preemptive a intelligence-ului guvernamental determinat de războiul declarat împotriva terorismului după dramaticele atentate din 11 septembrie 2001, s-au văzut în scurt timp în faţa unui aflux masiv de informaţii primare care nu puteau fi procesate, analizate şi exploatate oportun numai cu mijloacele de care dispuneau instituţiilor de stat. Pentru rezolvarea acestui impas F.B.I. a apelat din ce în ce mai des la firmele private de Intelligence (Business Intelligence, Competitive Intelligence etc.) pentru a folosi tehnologia şi experţii lor în sprijinul guvernului. Dezvoltarea unui mediu de afaceri concurenţial şi performant este o preocuparea constantă în orice societate capitalistă, iar România, aflată în mod ireversibil pe calea democraţiei, nu face excepţie de la această regulă. Managementul strategic al oricărei companii care se respectă se bazează într-o măsură mai mare sau mai mică pe intelligence-ul privat, iar capacitatea acestuia de a recunoaşte valoarea noului în fluxul informaţional, de a-l asimila şi de a-l aplica în funcţie de necesităţile derulării afacerilor asigură eficacitatea procesului decizional la acest nivel. Abilitatea unei companii de a obţine şi utiliza intelligence-ul privat devine tot mai importantă pe măsură ce debitul informaţional referitor la 23 dinamica pieţei sporeşte, iar incertitudinile privind oportunităţilor viitoare se intensifică. Din această perspectivă şi nu numai, companiile au nevoie de o capabilitate structurală pentru a căuta, a identifica şi a interpreta informaţiile despre propriile rezultate, despre preferinţele neexploatate ale clienţilor, despre concurenţă, precum şi despre potenţialele nişe de piaţă. Schimbările mediului de afaceri sunt mai rapide ca niciodată. Pentru a fi la curent cu aceste schimbări organizaţia trebuie să depună un efort concertat pentru a obţine informaţiile despre dinamica lor şi mai ales despre modul în care acestea ar putea influenţa activitatea companiei. Problematica business intelligence-ului este doar o mică parte a ceea ce ar putea deveni intelligence-ul privat dacă va fi proiectat într-un cadru legislativ adecvat (activităţile de detectivi particulari, activităţile de analize de risc etc.). Este în interesul întregii societăţi ca securitatea privată şi, implicit intelligence-ul privat să fie foarte bine reglementate pentru a pune mai presus de orice principiul legalităţii şi respectarea necondiţionată a drepturilor fundamentale ale omului. De asemenea, considerăm că procesele de reconversie profesională pentru viitorii rezervişti din structurile cu atribuţii informative şi a altor experţi din domeniul securităţii naţionale să se realizeze prin programe guvernamentale. Acest demers vizează atât nevoia unei preocupări fireşti a statului ca aceşti slujitori loiali ai săi, supuşi multor privaţiuni de-a lungul carierei, să poată fi cuprinşi în normalitatea unei socializări benefice la vârsta pensionării, cât şi implementării corecte, pe baze legale a activităţilor din domeniul securităţii private în general şi a intelligence-ului privat în particular. 24 Credem că optimizarea formării culturii de intelligence a decidenţilor politici prin implicarea nemijlocită a Comunităţii Naţionale de Informaţii vizează următoarele aspecte: reformarea politicilor privind managementul resurselor umane ale partidelor; formarea elitelor politice să includă în mod obligatoriu pregătirea în domeniul securităţii naţionale; implicarea mediului academic în procesul de formare a elitelor politice în domeniul securităţii naţionale; accesul la informaţii clasificate - condiţie pentru înscrierea pe listele electorale; programe de formare continuă in domeniul securităţii naţionale a decidenţilor politici. Sperăm ca prin includerea în cadrul Consiliului Consultativ21 al Comunităţii Naţionale de Informaţii şi a unor reprezentanţi ai securităţii private să se asigure atât premisele pentru crearea unui cadru legislativ adecvat cât şi un canal optim de comunicare în timp real cu intelligence-ul guvernamental. În acest fel va fi garantată o dezvoltare corectă a securităţii private din România. Formarea culturii de intelligence reprezintă, în opinia noastră o prioritate a oricărui demers educativ prin cunoaştere, iar coordonarea factorilor implicaţi ONG – uri, medii academice, instituţii cu atribuţii în domeniu să devină o nouă responsabilitate a Comunităţii Naţionale de Informaţii. Bibliografie: 1. Constituţia României 21 www.presidency.ro, Comunicatul de presă din 18 noiembrie 2005 privind Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, art. 6 25 2. Legea 51/1991 privind siguranţa naţională 3. Legea 14/1992 privind organizarea S.R.I. 4. Legea nr. 1/1998 privind organizarea S.I.E. 5. Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării 6. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate 7. Hotărârea în România 8. Hotărârea Normelor de Guvern nr. 353/2002 pentru aprobarea ale privind protecţia informaţiilor clasificate Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în România 9. Hotărârea de Guvern nr. 354/15.04.2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Acreditare de Securitate, a Agenţiei de Securitate pentru Informatică şi Comunicaţii şi a Agenţiei pentru Distribuirea Materialului Criptografic. 10. Strategia de securitate naţională a României 11. * * * - Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate - adoptată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 23 iunie 2004 12. Carta albă a securităţii şi apărării naţionale 13. Documentul AJP-2 - Doctrina integrată de informaţii, contrainformaţii şi securitate a NATO; 14. Dogan, Matei şi Pahre, Robert – Noile ştiinţe sociale. Interpenetrarea disciplinelor, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993. 15. Duvac, Ion - Intelligence şi securitate naţională (suport de curs), Editura Universităţii Bucureşti, 2006 26 16. Duvac, Ion (coordonare metodologică) – Decizia politică şi securitatea naţională (suport de curs), Editura Universităţii Bucureşti, 2005 17. Eduardo Serra, "Necesitatea serviciilor de informaţii în politici de securitate", în "Securitate şi cadrul noilor democraţie. Viitorul serviciilor de informaţii", San Lorenzo del Escorial, iulie 2000. 18. Haken, Herman – Cooperative Phenomena, Springer Verlag, Berlin, 1973 19. Haken, Herman – Dynamics of Synergetics Systems, Springer Verlag, Berlin, 1980; 20. Strategia de securitate naţională a României 21. Strategia militară a României 22. Timofte, Alexandru – Radu – Originile şi mărirea, declinul şi renaşterea lumii informaţiilor secrete, Editura A.N.I., Bucureşti, 2004 23. Timofte, Alexandru – Radu – Reforma Serviciului Român de Informaţii. Argumente şi fapte, Editura ANI, Bucureşti, 2003 24. Xavier Torias, "Cadru! legal şi serviciile de informaţii", în "Securitate şi democraţie. Viitorul serviciilor de informaţii", San Lorenzo dei Escorial, iulie 2000. 25. Zlate, Mielu - Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iaşi, 2000; Pagini web de interes: 1. 2. 3. 4. 5. www.presidency.ro www.gov.ro www.dep.ro www.senat.ro www.sri.ro 27 6. 7. 8. 9. 10. www.sie.ro www.mapn.ro www.mai.ro www.spp.ro www.just.ro www.studiidesecuritate.ro www.stsnet.ro www.fas.org/irp/ www.janes.com www.odci.gov/csi 11. 12. 13. 14. 15. 28