Regulamentul Pentru Organizarea Vietii Monahale Si Function Area Administrativa Si Disciplinara a Manastirii

  • CategoryDocuments

  • View201

Report
of 23
Description
REGULAMENTUL pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor Capitolul I Aşezămintele monahale şi menirea lor…
Transcript
REGULAMENTUL pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor Capitolul I Aşezămintele monahale şi menirea lor Art.l - în cadrul Bisericii Ortodoxe Române fiinţează ca aşezăminte monahale: mănăstirea, schitul şi metocul. Art.2 - Mănăstirea este un aşezământ de rugăciune în care vieţuieşte o obşte de călugări sau călugărite care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu, în cadrul slujbei solemne de intrare în monahism, săşi petreacă viaţa în înfrânare, în sărăcie de bunăvoie şi ascultare. Art.3 - Mănăstirile sunt de două feluri: eparhiale, care ţin de chiriarhul locului, şi stavropighii, care se află permanent şi direct sub jurisdicţie patriarhală. Art.4 - Mănăstirea, cu excepţia stavropighiei, este încadrată în organizarea eparhiei în cuprinsul căreia se găseşte. Art.5 - Mănăstirea este persoană juridică de drept public (art. 86 din Statut). Art.6 - Schitul este un aşezământ monahal în care vieţuieşte, după aceeaşi rânduială ca şi în mănăstire, o obşte mai mică de călugări sau călugăriţe, cu personalitate juridică, aflându-se sub administrarea unei mănăstiri sau direct a Centrului Eparhial. Art.7 - Metocul este un aşezământ monahal, alcătuit din case (chilii), locaş de cult, terenuri şi alte bunuri, sau numai din case şi curtea împrejmuitoare, în care se orânduiesc de către Centrul Eparhial sau, cu aprobarea Chiriarhului, si de către unele mănăstiri, câţiva vieţuitori (vieţuitoare), având îndatorirea chivernisirii bunurilor încredinţate. Art.8 - Schitul şi metocul depind, de regulă, de mănăstirea rânduită de Chiriarh sau direct de Centrul Eparhial. Art.9 - Chiriarhul este conducătorul suprem al mănăstirilor, schiturilor şi metocurilor care aparţin canonic de jurisdicţia sa (art. 75 din Statut). Catedrala eparhială are statut canonic de mănăstire. Art.10 - înfiinţarea, desfiinţarea, precum şi schimbarea unor astfel de aşezăminte, din mănăstire de călugări în mănăstire de maici şi invers, se pot face numai cu aprobarea Sfanţului Sinod, la propunerea Chiriarhului (art. 76 din Statut). Infiinţarea sau desfiinţarea schiturilor şi metocurilor, precum şi schimbarea lor din aşezăminte monahale de călugări în aşezăminte monahale de călugăriţe sau invers se pot face de Chiriarhul locului, aducându-se şi la cunoştinţa Consiliului Eparhial. Art.ll - Nimeni dintre ctitori şi dintre cei care donează bani, materiale, terenuri sau alte bunuri pentru înfiinţarea unui aşezământ monahal - după intrarea acestuia în circuitul normal de funcţionare ori pentru bunul mers al acestuia, nu are nici un drept de proprietate sau amestec în administrarea şi viaţa spirituală ale aşezământului respectiv (Can. 7 şi 8, Gangra; Can. 26, IV Ecumenic; Can. 11, VII Ecumenic; art. 175 - 180 din Statut). Persoanele fizice şi juridice care au făcut donaţii, inclusiv terenuri, obiecte sau alte bunuri, nu mai pot pretinde returnarea acestora. De asemenea, celor care ajută mănăstirile într-un fel sau altul, nu li se poate asigura spaţiu de cazare (găzduire), special repartizat, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Art.12 - Potrivit menirii sale, fiecare mănăstire sau schit, prin organele de răspundere, este datoare: a) Să-şi rânduiască astfel viaţa, încât să dea dovadă de aleasă viaţă duhovnicească, de practicarea virtuţilor creştineşti, de evlavioasă trăire la slujbele religioase, de bogată mângâiere sufletească şi pildă de viaţă creştinească, atât pentru vieţuitorii ei cât şi pentru închinători; b) Să practice îndeletniciri potrivite cu sfinţenia locului, atât spre folosul vieţuitorilor cât şi al credincioşilor, dovedind dragoste prin fapte bune faţă de Ţară şi neam (art. 77 din Statut). Art.13 - în acest scop, în mănăstiri, cu aprobarea autorităţii bisericeşti, se vor înfiinţa: a) Cursuri religioase pentru îndrumare monahală şi misionară ce se vor ţine în fiecare duminică şi sărbătoare sau, la propunerea stareţului (stareţei), cu aprobarea Chiriarhului, şi în alte zile din cursul săptămânii, imediat după Vecernie. Temele vor fi susţinute de stareţ(ă), monahi cu studii superioare sau, în cazuri excepţionale, de unii profesori de la şcolile teologice din Eparhie, la propunerea stareţului(ei), cu aprobarea Chiriarhului locului; b) Ateliere pentru pictura, sculptură, strungărie, argintărie bisericească, cruciuliţe, ceramică, croitorie, covoare, broderie artistică etc; c) Şcoli de cântăreţi bisericeşti şi Seminarii Teologice Monahale, cu aprobarea Sfântului Sinod. Art.14 - In cazuri cu totul speciale, cu aprobarea Chiriarhului, mănăstirea (schitul) poate să ajute parohiile învecinate. Capitolul II Primirea în viaţa monahală A. Acte necesare Art.15 - Primirea în mănăstire, schit sau metoc al celor care doresc să intre în monahism se face numai cu aprobarea Chiriarhului. Art.16 - Cel care doreşte să intre în viaţa monahală este dator să înainteze Chiriarhului locului o cerere scrisă, însoţită de următoarele acte: a) certificatul de naştere; b) certificatul de botez; c) actul de studii (solicitantul, dacă este minor, să fie absolvent al Şcolii generale, cel puţin, şi să aibă consimţământul scris al ambilor părinţi sau al tutorilor); d) cazier judiciar; e) certificat de stare civilă, din care să se constate că nu are niciuna din obligaţiile familiale prevăzute de Codul familiei; f) recomandarea preotului paroh; g) act privind stagiul militar şi declaraţia că renunţă la averea sa, donând-o rudelor sau mănăstirii; h) fişa medicală privind starea sănătăţii fizice şi psihice. Vârsta minimă pentru primirea în mănăstire, ca novice, este de 16 ani (cu acordul scris al părinţilor sau tutorilor). Art.17 - La primirea în mănăstire, stareţul (stareţa) va avea în vedere cercetarea amănunţită a noixlui venit: scopul venirii (vocaţie, decepţie, interese personale), starea fizică şi psihică, caracter, temperament, aptitudini, cunoştinţe religioase, formare spirituală, hotărâre, impedimente. Art.18 - După cercetarea actelor de mai sus, stareţul (stareţa) mănăstirii (schitului) încredinţează pe noul venit unui (unei) monah sau membru al Consiliului Duhovnicesc şi-1 aşează în ascultările mănăstirii pentru începători, iar în cazul când candidatul (candidata) dovedeşte o purtare bună şi este folositor obştii mănăstireşti, după o probare de trei luni, stareţul (stareţa) îl (o) recomandă Chiriarhului pentru admiterea în rândul fraţilor, înainţându-i cererea cu toate actele, urmând ca, după aprobare, să fie rânduit pentru ispitirea canonică. B. Ispitirea canonică Art.19 - Ispitirea canonică sau noviciatul durează de la primirea în mănăstire (schit) şi până la tunderea în monahism a celui admis. Timpul ispitirii canonice cuprinde trei stadii: Primul stadiu este de la primirea în mănăstire până la admiterea noului venit în rândul fraţilor (adică trei luni). în acest timp, fratele (sora) este considerat începător şi este povăţuit(ă) de îndrumătorul duhovnicesc şi de duhovnicul său spre toată fapta cea bună şi ferirea de tot răul şi spre a-şi cerceta conştiinţa sa: toate gândurile, cuvintele şi faptele sale descoperindu-le, nefăţarnic, părintelui (maicii) său (sale) duhovnicesc, în fiecare seară, şi nimic nefâcând după voia sa, chiar dacă i s-ar părea că este bine, ci în toate să asculte de povăţuitorul său, ştiind că voia sa este tăiată. Acum el (ea) este trecut(ă) prin diferite ascultări, pentru a i se vădi răbdarea şi înclinaţiile practice. Totodată, va participa cu regularitate la sfintele slujbe, pentru a se deprinde cu rânduielile bisericeşti. Pe baza referinţelor îndrumătorului duhovnicesc, stareţul (stareţa) va respinge pe novice sau îl va propune Chiriarhului pentru admiterea în rândul fraţilor care primesc binecuvântarea de a purta dulamă. Art.20 - Al doilea stadiu este de la admiterea în rândul fraţilor până la îmbrăcarea în haina monahală (dulamă). în această perioadă, fratele (sora) stă sub aceeaşi îndrumare şi face aceleaşi ascultări ca la art. 17, stăruind să se deprindă şi mai temeinic în aşteptare, în răbdare, în înfrânare şi în tăierea voii. îndrumătorul duhovnicesc este dator a supraveghea cu toată grija pe începător, dacă într-adevăr caută pe Dumnezeu, dacă are râvnă pentru lucrul Domnului (rugăciune), dacă este grabnic la ascultare, dacă rabdă dojana; trebuie să i se spună toate greutăţile şi ispitele ce se întâlnesc în calea spre Dumnezeu. Cei nepotriviţi pentru mănăstire vor fi îndrumaţi spre alt mod de viaţă. Al doilea stadiu durează cel puţin şase luni şi cel mult trei ani. După trecerea termenului de cercetare, cei găsiţi corespunzători şi cu vocaţie monahală, pe temeiul referinţelor îndrumătorului duhovnicesc, sunt recomandaţi Chiriarhului să aprobe trecerea lor în rândul rasoforilor . Art.21 - Al treilea stadiu este de la îmbrăcarea hainei monahale (rasofor) şi până la tunderea în monahism. La trecerea în rândul rasoforilor se va oficia slujba din Molitfelnic, potrivit rânduielilor. Candidatul este tuns ca rasofor, i se schimbă numele, i se dă rasă, culion, camilafcă, centură şi metanie. Acum, rasofonil (rasofora) trebuie să aibă o sporită îndrumare şi supraveghere în viaţa monahală şi anume: Să împlinească pravila Bisericii şi cele şapte Laude, viaţa de obşte, smerenia, tăcerea, purtarea modestă şi cuviincioasă şi, mai ales, să aibă în tot timpul rugăciunea lui Iisus în gură, în minte şi în inimă, nevoindu-se a-şi împreuna lucrul cu rugăciunea. Rasoforului (rasoforei) i se pot încredinţa, dacă este destoinic(ă), şi ascultări deosebite. Starea de rasofor durează cel puţin şase luni şi cel mult trei ani. Potrivit canoanelor 19 Ancira şi 18 al Sfântului Vasile cel Mare, rasofonil care părăseşte mănăstirea, în cazul că se căsătoreşte, i se oficiază numai cununia a doua şi nu poate fi hirotonit preot. Art.22 - Absolvenţii şcolilor de cântăreţi bisericeşti şi Seminariilor Teologice, licenţiaţii şi doctorii în teologie pot primi haina monahală şi pot fi rasofori într-un timp mai scurt, cu aprobarea Chiriarhului. C. Tunderea în monahism Art.23 - Dacă, în timpul ispitirii canonice, candidatul(a) dă dovezi de suficientă pregătire şi de chemare pentru monahism şi dacă şi-a însuşit temeinic cunoştinţele pravilelor călugăreşti şi, mai ales, Regulile Sfântului Vasile cel Mare, dacă dovedeşte că-şi dă seama de rostul călugăriei şi numai dacă a împlinit vârsta de 21 de ani, având consimţământul scris al duhovnicului şi la recomandarea Consiliului Duhovnicesc şi al stareţului (ei), Chiriarhul aprobă tunderea în monahism. Art.24 - Dacă, în timpul ispitirii canonice, fratele (sora) ar fi în primejdie de moarte şi ar cere călugăria ca pe cea mai de pe urmă dorinţă pentru mântuirea sufletului, atunci, cu binecuvântarea Chiriarhului eparhiot, să fie tuns(ă) în monahism, conform hotărârii canoanelor pentru asemenea caz (Can. 26 al Sf. Nichifor Mărturisitorul). Art.25 - Tunderea în monahism nu este îngăduit a se face decât numai în mănăstire (schit), de către Chiriarh sau delegatul său din cinul monahul, adică în mănăstiri de călugăriţe, dacă este soră, şi după regulile stabilite mai sus. Art.26 - Prin voturile monahale, călugărul s-a făcut pe sine, pentru întreaga-i viaţă, dar lui Dumnezeu. Art.27 - Gradele monahale sunt: monah, ierodiacon, arhidia-con, ieromonah, singhel, protosinghel şi arhimandrit. La maici se disting: stareţe fără cruce şi stareţe cu cruce (stavrofore). Gradele monahale se dau de Chiriarh la recomandarea stareţului (stareţei) pe baza unei recomandări a Consiliului Duhovnicesc al mănăstirii respective, numai celor cu pregătire şi merite deosebite. Gradul de arhimandrit se va conferi de Chiriarhul locului, cu aprobarea Sfântului Sinod (art. 82 din Statut). Art.28 - Conform hotărârilor Sfintelor Sinoade Ecumenice (Can. 4, Sin. IV; Can. 21, Sin.VII), călugării sunt datori a rămâne în ascultare până la sfârşitul vieţii lor în mănăstirile lor de metanie sau unde au fost rânduiţi de Chiriarh, păzind întru totul disciplina canoanelor şi rânduielilor monahale şi ascultării necondiţionate, fiindu-le interzisă mutarea cu de la sine putere dintr-o mănăstire în alta. Soborul mănăstiresc este alcătuit din toţi monahii (monahiile) din mănăstirile, din schiturile sau metocurile aparţinând acesteia, împreună cu rasoforii şi fraţii (surorile), absolvenţi ai şcolii monahale ori ai şcolii de cântăreţi bisericeşti, ai Seminarului teologic sau licenţiaţi în teologie, ori cu alte studii superioare sau medii, având o vechime de cel puţin 3 (trei) ani în aşezământul monahal respectiv; soborul lucrează sub preşedinţia stareţului (stareţei). Consiliile se aleg de sobor, prin ridicare de mâini, la propunerea stareţului(ei), în prezenţa delegatului chiriarhal, şi se aprobă de Chiriarh cu posibilitatea de realegere. Art.33 - Stareţul se numeşte direct de Chiriarh dintre călugării cei mai vrednici sau, în mănăstirile cu obşte mai mare, dintre primii trei candidaţi aleşi de sobor, în cazul când Chiriarhul a dispus să se facă alegere. Stareţul(a) va fi numit(ă) pe o perioadă nedeterminată, încetarea mandatului său se face: a) la cererea sa, motivată şi aprobată de Chiriarh; b) în cazul unor abateri de la normele vieţii monahale sau grave deficienţe de ordin administrativfinanciar; c) pentru interese bisericeşti superioare. Art.34 - Dacă Chiriarhul dispune alegere, se va avea în vedere următoarea procedură: a) Spre ziua alegerii, se face în biserică Priveghere; b)A doua zi, după Sfânta Liturghie, dându-se veste prin clopot, se adună toţi părinţii în trapeza mănăstirii unde, de timpuriu, este aşezată o masă pe care sunt puse Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, urnele şi cele trebuitoare pentru scris; Mai întâi se face Te-Deum de mulţumire cu polihroniu; c) Delegatul Chiriarhului citeşte ordinul de alegere de nou stareţ, apoi lista de candidaţi propuşi, listă alcătuită după ascultări prealabile cu Consiliile de conducere şi monahii cei mai duhovniceşti şi destoinici din mănăstire; d) Se face apelul nominal al membrilor votanţi: monahi şi rasofori cu o vechime de cel puţin 3 (trei) ani în acea mănăstire; e) Alegerea se face prin vot secret şi numai dintre candidaţii propuşi; f) Pentru ordine la alegere, se formează biroul: delegatul Chiriarhului eparhiot, ca preşedinte, şi doi secretari desemnaţi de sobor prin aclamaţie; g) După aceasta, biroul împarte bilete tuturor votanţilor, spre a scrie pe ele numele persoanei ce conştiinţa le-ar spune că merită a fi povăţuitorul chinoviei; h) Biletele împărţite să fie toate din aceeaşi hârtie şi de mărime uniformă şi ştampilate. După ce toţi au scris biletele, biroul cheamă pe rând pe toţi votanţii să-şi depună biletul în urnă. La sfârşitul votării, preşedintele numără voturile, trecându-le în a doua urnă, apoi unul din secretari citeşte biletele, iar celălalt scrie voturile sub numele fiecăruia dintre candidaţi; Biroul se pronunţă asupra biletelor nedescifrabile, dacă pot fi admise sau nu. i) Primii trei candidaţi, care întrunesc cele mai multe voturi, sunt consideraţi aleşi de sobor. Lucrarea alegerii se va constata prin procesul-verbal, subscris de birou, şi se va înainta Chiriarhului locului, care va numi pe noul stareţ, dintre cei trei aleşi. Art.35 - Dacă s-ar dovedi că vreunul dintre monahi întrebuinţează mijloace necinstite spre a deveni stareţ pe alte căi decât cele arătate aici sau dacă are purtări îndoielnice, va pierde pentru totdeauna dreptul de a fi numit stareţ şi, după gravitatea cazului, se va canonişi la altă mănăstire ca un tulburător de rânduială. Art.36 - Dacă în vreo mănăstire s-ar afla vreun arhiereu retras sau pensionar, el poate fi numit stareţ direct de Chiriarh. In cazul că arhiereul respectiv nu este stareţ, conducătorul mănăstirii şi soborul trebuie să-i dea toată cinstea cuvenită demnităţii arhiereşti şi să-i asigure toate înlesnirile traiului. Art.37 - După numire, stareţul (stareţa) instalat(ă) de Chiriarhul locului sau delegatul său devine conducătorul acelui aşezământ şi trebuie să i se supună toţi vieţuitorii, stareţul fiind îndatorat a lua în primire, pe bază de proces-verbal, întreg patrimoniul mănăstirii (schitului) de care va răspunde personal. Art.38 - îndatoririle stareţului(stareţei) sunt: a) Arândui fiecăruia ascultarea cuvenită, potrivit cu trebuinţele mănăstirii şi cu puterile fiecăruia. Cine nu ascultă şi nu se supune dispoziţiilor lui, cade sub osânda canoanelor monastice; b) A priveghea ca sfintele slujbe bisericeşti să se oficieze întru totul după tipicul mănăstiresc. De asemenea, şi pravila monahicească de la chilii; c) A da, prin modul de viaţă personală şi prin toată conduita sa, cel dintâi, pildă de viaţă duhovnicească, conform cu regulile disciplinei monahale, statornicită de Sfinţii şi Cuvioşii Părinţi ai monahismului, şi să ţină obştei cuvânt de povăţuire călugărească cel puţin o dată pe lună, în afară de cursurile misionare şi duhovniceşti din sărbători ori din alte zile din cursul săptămânii; d) Să nu se deosebească de ceilalţi prin îmbrăcăminte, prin rasă deosebită sau alte distincţii exterioare, ci să poarte haină de acelaşi fel ca şi ceilalţi monahi, după vechile tradiţii monastice, şi să stea la aceeaşi masă cu toţi, afară de caz de boală sau de oarecare ocupaţii însemnate. e) Pentru orice abatere a vreunui monah de la canoanele monastice, stareţul, mai întâi, după învăţătura Sfintei Evanghelii, îl va sfătui părinteşte şi-1 va povăţui la îndreptare. Dacă vinovatul nu va asculta şi va continua neorânduiala sa, stareţul supune cazul Consiliului Duhovnicesc. Dacă vinovatul nu s-ar îndrepta nici prin sfaturile şi povăţuirile duhovnicilor, atunci stareţul convoacă Consiliul de Judecată pentru a se pronunţa conform art. 245-248 din Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, precum şi conform art.117 şi urm. din acest Regulament. f) Va obliga, pe cântăreţii şi monahii cu pregătire din mănăstire, să predea muzica, tipicul, rânduielile vieţii monahale, tuturor monahilor şi fraţilor capabili să le înveţe; g) E dator a vizita schiturile care ţin de mănăstirea sa, pentai cuvânt de zidire duhovnicească, şi are dreptul să fie primit cu cinste şi consultat de acestea în chestiunile lor mai importante, fie duhovniceşti, fie disciplinare şi gospodăreşti; h) Ca preşedinte al Soborului mănăstiresc, stareţul este dator a consulta în probleme importante Soborul şi a-i aduce la cunoştinţă dispoziţiile autorităţii bisericeşti, Statutul şi Regulamentul pentru disciplina monahală, etc; i) Să gestioneze corect averea mănăstirii (mobilă şi imobilă), aţâţ direct cât şi prin delegaţii săi, purtând de grijă deosebită pentru toate bunurile şi mai ales pentru cele care fac parte din patrimoniul cultural-naţional. Art.39 - Sţareţul(sţareţa) reprezintă mănăstirea şi aşezămintele monahale care ţin de acestea înaintea instanţelor judecătoreşti, a tuturor unităţilor administrative şi faţă de terţi. Art.40 - Potrivit rânduielilor monahale, stareţul(sţareţa) este doar administratorul bunurilor mănăstireşti; altfel, este toţ aţâţ de sărac ca toţi ceilalţi care au depus voturile monahale, fără a dori să i se creeze sau a-şi crea singur privilegii. Art.4l - Nu este îngăduit stareţului şi nici unui monah să posede bunuri personale ca: maşini, case, apartamente, garsoniere, terenuri ş.a. Această stare contravine rânduielilor vieţii mănăstireşti autentice şi voturilor monahale. Art.42 - Când interesele mănăstirii sau problemele personale impun, stareţul(sţareţa) poate pleca din mănăstire cu aprobarea verbală a ChiriarhuUii pentni cel mult 3(trei) zile, iar pentru o perioadă mai mare de timp numai pe bază de cerere motivată, aprobată, în prealabil, de Chiriarh. Art.43 - în caz când stareţul nu şi-ar îndeplini pe câţ se poate cu sfinţenie şi stricteţe îndatoririle sale faţă de obşte şi mănăstire, ci ar duce o viaţă străină de rânduielile stabilite, atunci cel mai în vârstă dintre duhovnicii mănăstirii va convoca Consiliul Duhovnicesc care, constatând acestea, va sfătui pe stareţ a se îndrepta, iar dacă stăruie în neorânduială, Consiliul Duhovnicesc va convoca Soborul care, cu două treimi de voturi, va hotărî şi va aduce la cunoştinţa Chiriarhului, spre cele de cuviinţă. La mănăstirile de maici, preotul duhovnic este îndatorat a atrage stareţei atenţia pentru eventualele abateri ale unor maici şi surori de la viaţa monahală şi, în cazuri excepţionale, chiar şi asupra propriilor abateri. în cazul repetării unor astfel de abateri, preotul-duhovnic este îndatorat a aduce toate acestea la cunoştinţa Chiriarhului locului. Stareţa, dacă constată unele abateri în lucrarea duhovnicească a preotului-duhovnic, va aduce la cunoştinţă ierarhului titular. B. Soborul Art.44 - Toţi monahii sau monahiile dintr-o mănăstire sau dintr-un schit, împreună cu rasoforii şi fraţii (surorile, absolvenţii Şcolii Monahale, ai Şcolii de cântăreţi, ai Seminarului sau licenţiaţi în teologie) formează Soborul mănăstiresc, care lucrează sub preşedinţia stareţului (stareţei). Art.45 - Soborul mănăstiresc se îngrijeşte de bunul mers al vieţii religioase, culturale şi economice din mănăstire. Atribuţiile Soborului sunt: a) Alegerea candidaţilor pentru stareţ potrivit hotărârii Chiriarhului, a membrilor Consiliilor Duhovnicesc, Economic şi de Judecată; b) Votarea bugetului mănăstirii, care va fi trimis spre aprobare Chiriarhului, înainte de începerea anului; c) Stabilirea eventualelor cheltuieli extraordinare şi înaintarea documentelor respective spre aprobarea Chiriarhului; d) Examinarea gestiunii financiare prezentată în fiecare an de Consiliul Economic şi trimiterea ei la Central Eparhial; e) îngrijirea de buna stare religioasă, morală şi didactică a Şcolii Monahale sau a altor şcoli din mănăstire; f) Purtarea de grijă, pe sectoare de activitate, de toate bunurile înscrise în inventarul mănăstirii. Hotărârile Soborului se iau cu majoritate de voturi. Eventualele contestaţii se pot adresa Chiriarhului locului, în termen de 8 zile. C. Consiliul Duhovnicesc Art.46 - Consiliul Duhovnicesc este compus din duhovnicii mănăstirii şi din 3-6 ieromonahi sau monahi cu autoritate morală, care au credibilitate deosebită şi trăiesc viaţă pilduitoare, aleşi de Sobor şi aprobaţi de Chiriarh. Ei lucrează sub preşedinţia Stareţului (stareţei). în mănăstirile de maici, Consiliul Duhovnicesc este format din: duhovnic, stareţă, 3-4 maici mai în vârstă, cu viaţă pilduitoare. Preotul-duhovnic, monah, în consens cu stareţa mănăstirii, se va îngriji, cu precădere, de viaţa duhovnicească a aşezământului monahal respectiv, având întreaga responsabilitate pentru respectarea tipicului şi canoanelor bisericeşti, fără a avea drept de decizie în problemele gospodăreşti, putând însă să ajute la buna desfăşurare a acestora, dar numai la solicitarea stareţei şi a Consiliului Economic. Art.47 - Atribuţiile Consiliului Duhovnicesc sunt: a) Examinează pe candidaţii la admitere în mănăstire ca fraţi, pe fraţi (surori) pentru a fi rasofori şi pe candidaţii pentru tunderea în călugărie, recomandându-i Chiriarhului locului; b) îndrumează viaţa duhovnicească din mănăstire şi face pro puneri în faţa Soborului pentm bunul ei mers, recomandând pe cei vrednici la grade monahale superioare; c) Analizează şi aduce la îndeplinire chestiunile de disciplină ce i s-ar pune de stareţ sau de autoritatea eparhială; Opinia emisă de Consiliul Duhovnicesc, cu unanimitate sau în majoritate, devine hotărâtoare şi se trece într-un proces-verbal, cu arătarea motivelor şi a temeiurilor legale pe care s-a bazat; d) Ţine o condică de evidentă privind conduita tuturor trăitorilor în mănăstire, după un anumit formular ce se va da de autoritatea eparhială. în acea condică se trec, la finele anului, calităţile morale ale monahilor, cu arătarea tuturor cazurilor în bine sau în rău ce s-au petrecut în viaţa fiecărui monah, în curgerea anului; e) Pentru cunoaşterea şi supravegherea tuturor vieţuitorilor din mănăstire sau schit, membrii Consiliului Duhovnicesc îşi împart răspunderea, luând fiecare un număr de vieţuitori sub îndrumare şi supraveghere timp de un an. In anul următor îşi schimbă sectoarele între dânşii, şi aşa în fiecare an, pentru ca fiecare să poată ajuta pe stareţ (stareţă) în conducerea duhovnicească a mănăstirii, aducând la cunoştinţa stareţului (stareţei) virtuţile sau abaterile celor supravegheaţi, pentru a fi notate în condica de conduită sau pentru măsuri disciplinare. f) Notarea în condică se face personal de către stareţ(ă), pe baza procesului-verbal încheiat de Consiliul Duhovnicesc sau a altor documente venite de la Centrul Eparhial, în prezenţa a cel puţin 2-3 membri ai Consiliului Duhovnicesc. D. Consiliul Economic Art.48 - Consiliul Economic este compus din: stareţ, ca preşedinte, casierul, eclesiarhul, secretarul, arhondarul şi chelarul mănăstirii, toţi aleşi de sobor dintre monahii mănăstirii, oameni oneşti, cu pregătire corespunzătoare, capabili de a administra bunurile mănăstirii şi a ţine contabilitatea, după normele stabilite de legile în vigoare ale tării şi dispoziţiile Sf. Sinod. El se confirmă de către Chiriarh, la propunerea stareţului. La mănăstirile care au peste 20 de călugări, Soborul poate alege în Consiliul Economic, la propunerea stareţului şi cu aprobarea Chiriarhului, pe egumenul mănăstirii, care are în grija sa ordinea şi disciplina între vieţuitorii mănăstirii şi pe trapezarul care se îngrijeşte de masa de obşte, curăţenia în trapeză etc. La schituri sau la metocuri, conducătorii acestor aşezăminte se vor numi egumeni; ei fac parte, de drept, din Consiliile Duhovnicesc, Economic şi de Judecată ale mănăstirii de care depind. Art.49 - Stareţul încredinţează membrilor Consiliului, pe bază de inventare speciale, parte din bunurile mobile şi imobile înscrise în inventarul general al mănăstirii, astfel: economului - obiectele din gospodăria mănăstirii; casierului - casa de bani cu toate cele ce ţin de ea; eclesiarhului - biserica cu tot ce are şi ţine de dum-nezeieştile slujbe; şi arhondarului - arhondaricul cu toate cele ce ţin de primirea oaspeţilor; trapezarului - inventarul ce ţine de trapeză, iar egumenului atribuţii de ordin gospodăresc şi disciplinar. Art. 50 - Consiliul Economic decide în toate cele ce privesc buna întreţinere materială a mănăstirii, în limita prevederilor bugetului, pe care îl întocmeşte anual. Atribuţiile lui sunt: a) A se îngriji de aprovizionarea necesară cu alimente, îmbrăcăminte şi combustibil; b) A cumpăra toate la timp, de calitate bună şi cu preţuri pe cât posibil mai moderate; c) A purta de grijă de masa comună, ca hrana să fie bună, sănătoasă, îndestulătoare; de asemenea, şi de întreţinerea bolnavilor şi bătrânilor din mănăstire; d) A hotărî executarea micilor reparaţii necesare mănăstirii. Pentru reparaţii mai mari sau construcţii noi, precum şi pentru cumpărări-vânzări sau împrumuturi mai însemnate, Consiliul va trebui să ceară consimţământul Soborului şi aprobarea Chiriarhului; e) A primi şi împărţi, după nevoi, ofrandele tăcute în folosul obştesc sau pentru săraci. Numele donatorilor vor fi trecute într-o condică. Aceasta va fi încredinţată eclesiarhului spre pomenirea binefăcătorilor. f) A administra fondul creat din munca obştească a călugărilor, pentru ajutorarea săracilor; g) Nici un membru al Consiliului, nici însuşi stareţul nu poate face cumpărări-vânzări fără consimţământul Consiliului Economic şi referat social în acest scop; Art.51 - Fiecare din membrii Consiliului Economic are îndatoriri legate de slujba sa şi anume: a) Economul poartă grijă de aprovizionarea mănăstirii cu alimente, îmbrăcăminte, cămări, magazii şi pivniţe. Cumpărările le face, prin ofertă, cu aprobarea Consiliului Economic şi sumele i se eliberează de casier, în baza aprobărilor date de Consiliu. Pentru toate ia acte legale prin licitaţie, cu aprobare prealabilă. Este răspunzător şi de executarea la vreme a ascultărilor mănăstireşti unde nu este egumen. Egumenul îşi va îndeplini obligaţiile sale fără să producă nemulţumiri în rândul fraţilor, urmărind şi mântuirea sufletului său, aducându-şi pururea aminte de cuvântul Apostolului care ne învaţă: "Cei ce slujesc bine, rang bun dobândesc si mult curaj în credinţa cea întru Hristos Iisus"(I Tim. 3, 13). Să se îngrijească mai ales, cu toată osârdia, de bolnavii şi bătrânii din mănăstire, ştiind că în ziua judecăţii va da seama dacă s-a purtat cu nedreptate si fără milă faţă de aceştia. Toate lucrurile mănăstirii şi tot avutul ei să le socotească bunuri de obşte. Nimic să nu facă cu nebăgare de seamă; să nu fie zgârcit, nici risipitor, nici neînţelept cu avutul mănăstirii, ci toate să le facă cu înţelepciune, dând fiecăruia după trebuinţă. Dacă obştea e mare, să i se dea ajutoare ca, împreună, mai cu spor şi cu stăruinţă să îndeplinească ascultarea ce i s-a încredinţat. b) Casierul face încasări şi plăţi în numele mănăstirii, respectând normele legale. Nu eliberează nici o sumă decât cu aprobarea Consiliului Economic şi a stareţului, trecând toate sumele în actele contabile. El este răspunzător în faţa Consiliului şi a autorităţilor superioare bisericeşti de orice nereguli în mânuirea sumelor ce i s-au încredinţat. El se alege dintre membrii cu studii corespunzătoare ai Soborului. c) Eclesiarhul are în grija sa slujbele dumnezeieşti ce se săvârşesc în mănăstire şi veghează ca ele să se facă zilnic; îngrijeşte de cele necesare cultului, de buna întreţinere a bisericilor mănăstirii şi de inventarul lor, primind de la casier sumele de bani necesare. Este dator să vegheze ca sfintele slujbe să se săvârşească după Tipicul mănăstiresc, cu toată: evlavia şi buna cuviinţă, şi răspunde de felul cum personalul bisericesc îşi îndeplineşte datoria. El ţine un registru cu sumele încasate pentru pomeniri pe care le depune săptămânal la casieria mănăstirii, slujitorii neavând îngăduinţa de a-şi opri ceva. El se alege dintre ieromonahi. d) Arhondarul îngrijeşte casa de oaspeţi şi se ocupă de primirea închinătorilor. El ţine registre de vizitatori şi răspunde de conduita personalului ajutător şi de buna ordine în arhondărie, precum şi de respectarea prevederilor art. 91-98 din acest regulament şi de dispoziţiile Chiriarhului privitoare la primirea şi găzduirea oaspeţilor. e) Chelarul se îngrijeşte de păstrarea produselor alimentare, depozitate în magazii, cămări şi pivniţe, de distribuirea lor, având răspunderea directă, împreună cu bucătarul, de calitatea mesei de obşte. Art.52 - La sfârşitul fiecărei luni, casierul, eclesiarhul, arhondarul şi chelarul sunt datori a prezenta stareţului justificarea bunurilor şi a sumelor din afară şi din casieria mănăstirii. Stareţul convoacă Consiliul Economic şi constată felul de întrebuinţare a bunurilor şi a sumelor primite. Constatarea se consemnează într-un proces-verbal semnat de toţi cei prezenţi. Aceste constatări vor servi ca piese justificative la încheierea contabilităţii anuale. Art.53 - Când s-ar constata că vreuna din aceste persoane ar fi întrebuinţat incorect bunurile şi banii ce i s-au încredinţat, atunci respectivul este obligat să despăgubească mănăstirea, altfel cazul se va aduce la cunoştinţa Chiriarhului, care va dispune conform legilor în vigoare. Art.54 - Lucrările de cancelarie le îndeplineşte un secretar, care întocmeşte şi păstrează toate scriptele Consiliilor Duhovnicesc, Economic şi de Judecată. El se alege de Sobor dintre monahii cu studii corespunzătoare, mai pricepuţi, şi se aprobă de Chiriarh. Secretarul este dator a ţine în ordine arhiva mănăstirii, îngrijind să treacă la timp schimbările provenite în registnil inventar general şi de personal, precum şi să ţină la zi corespondenţa oficială. E. Consiliul de Disciplină (Judecată) Art.55 - Consiliul de Disciplină este alcătuit din stareţ, ca preşedinte, şi din doi călugări cu deosebite cunoştinţe de pravilă mănăstirească, aleşi de Sobor şi aprobaţi de Chiriarh. Art.56 - Atribuţiile Consiliului de Disciplină sunt următoarele: a) Cercetează toate abaterile vieţuitorilor mănăstirii de la rânduielile vieţii monahale; b) Pentru abaterile de la disciplina mănăstirească (neascultarea de stareţ, lipsa repetată de la slujbele religioase, de la consfătuirile de învăţătură şi de la ascultarea rânduită, precum şi orice alte fapte săvârşite împotriva ordinei din mănăstire şi a bunei cuviinţe monahale), Consiliul de Disciplină este îndreptăţit să aplice următoarele pedepse: rânduirea la ascultări inferioare, luarea culionului (scufiei) pe timp limitat şi trimiterea la canon pe un anumit timp la unul din schiturile mănăstirii. c) Pentru abateri de la rânduielile canonice (încălcarea făgăduinţelor monahale, părăsirea mănăstirii fără învoirea stareţului, administrarea necinstită şi înstrăinarea bunurilor deobşte, răzvrătirea împotriva autorităţii bisericeşti de stat, precum şi orice alte delicte disciplinare, prevăzute în sfintele canoane şi în legiuirile bisericeşti) - după cercetarea lor - Consiliul de Disciplină încheie cuvenitul proces-verbal de constatări şi propuneri, pe care stareţul îl înaintează, cu raport, Chiriarhului pentru a lua măsurilecuvenite. Impotriva propunerii de sancţionare făcută de Consiliul de Disciplină, învinuitul se poate adresa în scris Chiriarhului care, după caz, dispune cercetarea. Art.57 - Consiliul de Disciplină ţine şedinţe ori de câte ori este nevoie, consemnându-se hotărârile sale într-un registru propriu de procese-verbale, de către secretar. Art.58 - împotriva hotărârii de excludere din monahism şi de caterisire, se poate face cerere de recurs numai la Sfantul Sinod. Pe temeiul avizului Chiriarhului eparhiot şi al propunerii Comisiei canonicojuridice, Sfântul Sinod va hotărî asupra menţinerii sau iertării pedepsei. F. Egumenul Art.59 - Egumenul conduce un schit sub directa îndrumare a Centrului eparhial sau a stareţului mănăstirii de care depinde schitul. Art.60 - In schit are aceleaşi îndatoriri ca şi stareţul în mănăstire. Art.61 - La conducerea schitului, egumenul este ajutat de un consiliu alcătuit din: econom, eclesiarh, arhondar şi de secretar, numiţi de Chiriarh, la propunerea stareţului mănăstirii de care acesta depinde. Art.62 - Egumenul este numit de Chiriarh, la propunerea stareţului. în lipsa egumenului de la schit, economul îi ţine locul. G. Conducătorul metocului Art.63 - Conducătorul metocului administrează un metoc aflat sub directa îndrumare a Centrului Eparhial sau a mănăstirii de care depinde. Art.64 - Conducătorul metocului este numit de Chiriarh la propunerea exarhului sau a stareţului respectiv. Capitolul IV Viata mănăstirescă Art.65 - In mănăstiri şi schituri se duce, de regulă, viaţă de obşte. Viaţa de sine se îngăduie numai în mănăstirile şi schiturile lipsite de condiţii pentru organizarea vieţii de obşte. Art.66 - Cei care s-au făgăduit lui Dumnezeu să trăiască în castitate, sărăcie şi ascultare deplină, în mănăstire sunt datori să-şi petreacă viaţa în rugăciune, învăţătură şi muncă. Toţi vieţuitorii (vieţuitoarele), inclusiv monahii (monahiile), chiar dacă sunt pen-sionari(e), trebuie să participe la treburile obşteşti ale mănăstirii, atunci când hotărăşte stareţul (stareţa). A. Rugăciunea Art.67 - Toţi vieţuitorii mănăstirii (începători, fraţi, rasofori şi monahi), în frunte cu stareţul, sunt îndatoraţi să ia parte, cu toată evlavia, la slujbele religioase rânduite după Tipicul mănăstiresc, numai în bisericile mănăstirii, în afară de cei bolnavi ori aflaţi în călătorie, la bucătărie sau îngrijirea animalelor. Art68 - In chilie, fiecare este dator să-si îndeplinească pravila personală. In această privinţă, împreună cu rugăciunea personală cea din toată vremea şi cu pravila de chilie, el este dator să ia parte cu tot sufletul său, în primul rând, la cele şapte Laude ale rugăciunii şi cântării de obşte. "Nimic mai înălţător, spune Sfântul Vasile, cât să imiţi pe pământ corurile îngerilor din ceruri şi să cânţi împreună cu ei imn Atotfacătorului". Art.69 - Precum a spus psalmistul: "De şapte ori pe zi Te-am lăudat, Doamne" ( Psalmul 118, 164), cele şapte Laude din zi sunt datori şi călugării a le aduce înaintea lui Dumnezeu, prin rugăciunile şi cântările lor de obşte, de la care nu pot lipsi decât din cauză de boală sau din alte motive binecuvântate; 1) La ceasul al IX-lea, adică ceasul în care Domnul şi-a dat duhul pe Cruce, în graiul profetic al Psalmilor să preamărim pe Stăpânul, pentru zidirea cea din nou a lumii şi marea binefacere a Jertfei Sale. 2) La ceasul Vecerniei, ca, odată cu apusul soarelui,"să mulţumească lui Dumnezeu, prin ridicarea mâinilor, pentru toate câte au primit de la El în curgerea zilei care se sfârşeşte", după cum zice dumnezeiescul nostru Părinte Vasile. 3) La Pavecerniţă, ca să rugăm pe Dumnezeu de toate câte am greşit, şi odihnă cu inimă trează să ne dăruiască împotriva tuturor ispitelor şi uneltirilor diavolului. 4) La Miezonoptică, vegherea noastră aducând-o jertfă curată întru întâmpinarea Mirelui, care şi în miez de noapte va veni să facă judecată lumii acesteia. 5) La Utrenie şi Ceasul I, adică la rugăciunea pentru întâmpinarea dimineţii, ca, pomenind "mânecarea adâncă" a cea sului învierii, înainte de orice lucru, cele "dintâi mişcări ale sufletului şi ale minţii să le închinăm lui Dumnezeu", ca o naştere din nou de fiecare zi şi ca o înviere. Se încheie serviciul de seară. 6) La Ceasul al III-lea, "ca să primim şi noi de la Duhul Sfânt îndrumare şi povăţuire spre cele de folos", luând arătarea cea în limbi ca de foc a Duhului, Care a venit peste Apostoli întru al treilea ceas din zi. Se începe serviciul de dimineaţă; 7) La Ceasul al Vl-lea, pentru ca, după pilda Sfinţilor, să ne apărăm cu psalmul al nouăzecelea de primejdie, "de demonul cel de amiază-zi", şi să ne hrănim sufletul cu hrana dragostei, cugetând la covârşitoarea bunătate a Domnului faţă de noi, în ceasul acesta al Răstignirii Sale; 8) Se cade a şti că aşa cum este o Sfântă a Sfintelor, o cântarea cântărilor, aşa cum este în iconomia darului şi o laudă a laudelor, această cunună a tuturor laudelor Bisericii este Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. La tainica ei lucrare de prefacere a firii şi de îndumnezeire, călugării sunt cu deosebire datori să ia parte toţi la cântarea în comun, jertfind pe omul cel vechi şi poftele lui odată cu înjunghierea cea fără de sânge a Mielului şi întărind pe omul cel nou cu dumnezeiasca merinda, despre care însuşi Domnul a zis:"Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi"(Ioan 6, 53). Când nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, se citesc Obedniţa şi celelalte, după rânduiala Tipicului zilnic. Art.70 - Scopul acestei întregi rânduieli de laudă este să ţină aprins în mănăstire un duh de evlavie din ce în ce mai fierbinte şi să atragă pe monahi spre o unire cu Dumnezeu din ce în ce mai strânsă şi roditoare în fapte de dragoste. Pentru atingerea acestui scop se cere: a) Atât psalmodierea, cântarea, cât şi rostirea rugăciunilor să se facă cu înţelegere. "Ceea ce este simţul gustului în cunoaşterea mâncărurilor, acelaşi lucru este priceperea când este vorba de cuvintele Sfintei Scripturi", zice Sfântul Vasile. De aceea, de are cineva sufletul tot aşa de simţitor la puterea fiecărui cuvânt, precum are gustul simţurilor la felul mâncărurilor, atunci împlineşte cuvântul care zice:"cântaţi cu înţelegere"(Pravila Mică 279). b) Să împlinească rânduiala de rugăciune până la sfârşit cu toată îngăduinţa şi răbdarea, fără a întinde cântarea, ca să nu fie obositoare, şi fără a o grăbi, ca să nu se stingă focul rugăciunii. c) Să se păstreze, pe cât se poate, tăcerea şi luarea-aminte neîmpărtăşită, în tot timpul rugăciunilor. Unor fraţi care nu-şi puteau stăpâni mintea şi întrebau: "Cum să avem mintea neîmprăştiată la rugăciune?", Sfanţul Vasile le răspundea: "Numai dacă vă veţi încredinţa că Dumnezeu stă cu adevărat înaintea voastră". "Iar dacă staţi la rugăciune cu minte împrăştiată, deşi aţi putea să staţi cu toată luarea-aminte, atunci să nu cutezaţi a sta înaintea lui Dumnezeu, ca să nu se schimbe rugăciunea voastră în păcat. Iar dacă, fiind copleşiţi de păcate, nu veţi putea să vă rugaţi cu minte neîmprăştiată, atunci îndemnaţi-vă pe voi înşivă pe cât vă vor ajunge puterile, rămânând locului, şi staţi înaintea lui Dumnezeu, îndreptându-vă către Dânsul şi strângând-o înăuntrul vostru şi Dumnezeu vă va ierta, fiindcă nu din lenevie, ci din slăbiciune naţi avut puteri să staţi înaintea Lui, aşa precum se cade". d) Să însoţim citirile într-un duh de rugăciune, în taină, căutând, pe cât se poate, cu necontenită îndemnare a inimii şi ascuţită trezire a mintii, să intrăm în duhul de rugăciune al Bisericii, adică în lucrarea duhovnicească a slujbelor ei cât şi în marile lor simţăminte vii şi adânci: de adoraţie şi de smerenie, de mulţumire şi de cerere, de dor după Dumnezeu şi de frică, de căinţă şi de ispăşire, de supunere şi de încredere, de luptă şi de jertfă, de dăruire şi de dragoste, în aşa fel încât să putem face din rugăciunea Bisericii propria noastră rugăciune. e) Cu dragostea pentru ajutorul, mântuirea şi îmbunătăţirea vieţii sale proprii, monahul să împreuneze, pe cât îl vor ajuta puterile, totdeauna, după pilda Sfinţilor, îndemnul şi dragostea de rugăciune spre folosul şi mântuirea tuturor oamenilor. Trebuie să se ştie că monahul stă tot timpul mai aproape de Dumnezeu ca să poată împlini datoria rugăciunii şi pentru oamenii care nu au atâta timp ca el către aceasta, precum pentru cei ce nu ştiu, nu vor sau nu pot să se roage şi mai ales pentru cei care nu s-au rugat niciodată. Aşa cum chemarea lui e să fie un om de rugăciune, şi apostolatul lui, în primul rând, e un apostolat al rugăciunii. Monahul este ca o candelă de rugăciune veşnic aprinsă, în mijlocul poporului, iar rugăciunea e cea dintâi faptă bună pe care el e dator să o împlinească din dragoste pentru oamenii din lume. Art.71 - Odată cu venirea statornică la adunările cântării şi rugăciunii de obşte, monahul e dator să fie cu cea mai mare grijă faţă de tot ce poate să dea o aşezare temeinică vieţii lui duhovniceşti. Cu deosebire, trei lucruri hotărăsc călugărilor vechile rânduieli în această privinţă: a) Datoria de a se curaţi de patimi prin lupta de fiecare clipă cu sine însuşi, pentru omorârea omului vechi cu păcatele, gândurile şi poftele lui şi pentru biruinţa omului nou, zidit după chipul lui Hristos, spre curăţire de patimi, spre câştigarea Duhului Sfânt şi spre toată roadă cea de bucurie a dragostei de oameni; b) Datoria de a-şi hrăni sufletul în fiecare zi, învăţând cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi şi aducându-şi cât mai des gândul în tainele şi marile adevăruri ale credinţei, între care mai ales moartea, judecata şi taina vieţii în harul lui Hristos, acestea fiind temeiuri de hotărâri puternice şi imbold pentru simţul răspunderii în viaţa călugărească. Cu acelaşi scop de hrană a sufletului şi de îndemn la viaţa sfântă, pe lângă împărtăşirea cât mai deasă cu dumnezeiască hrană a tainelor lui Hristos, se va ţine în fiecare mănăstire cuvânt duhovnicesc, cel puţin în fiecare duminică, la toată obştea, şi se va rândui cuvânt de folos totdeauna, atât la trapeză cât şi la biserică; c) In sfârşit, datoria de a-şi controla şi de a-şi primeni viaţa lui de evlavie după înţelepciunea din scrierile Sfinţilor Părinţi sau luând povaţă din cuvântul viu al bărbaţilor încercaţi, dar mai cu seamă trezindu-se neîncetat cu chemarea lui Iisus şi mărturisindu-se cât mai des la duhovnicul său, ca nu cumva neispitindu-şi în nici un fel cugetul şi încrezându-se peste măsură în socotinţa lui, să cadă treapta evlaviei, să se împietrească şi să se usuce în netrebnicie ca smochinul cel blestemat. In privinţa Spovedaniei trebuie să se ştie că mănăstirile urmează această rânduială: părinţii care au hirotonie şi slujesc la Sfântul Altar, cât şi cei care au luat parte activă la toate serviciile religioase din toată săptămâna, tară nici o lipsă şi fără să refuze vreo ascultare, şi doresc să se împărtăşească duminica, sunt datori să se spovedească o dată în fiecare săptămână; ceilalţi părinţi şi fraţi din obştea mănăstirii trebuie să se spovedească cel puţin o dată pe lună şi să se împărtăşească, dacă sunt vrednici, iar cine nesocoteşte pravila mărturisirii păcatelor măcar o dată pe lună, orânduiala sfintelor slujbe şi ascultările este canonisit. Art.73 - Călugării sunt datori, după porunca Sfinţilor Părinţi, să-şi înnoiască în fiecare zi dragostea şi râvna lor spre mântuire, citind cu luare-aminte din dumnezeieştile Scripturi, din Pateric şi din alte cărţi de zidire sufletească. Art.74 - Adunările pe la chilii, vorba deşartă şi toate felurile de purtări nefolositoare sau vătămătoare de suflet sunt cu totul oprite. Petrecerea cea mai plăcută a călugărului trebuie să fie rugăciunea, slujba dumnezeiască şi ascultarea. Cine nu-şi află mulţumirea sufletească întru acestea şi caută desfătări lumeşti, acela nu este monah. B. Invăţătura Art.75 - Pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor de teologie, tipic, muzică bisericească şi de cultură generală, toţi vieţuitorii mănăstirii sunt datori să ia parte la: a) cuvântul de învăţătură, care se va ţine zilnic - după slujba religioasă de dimineaţă - în biserică, trapeză sau într-o sală a mănăstirii sau a schitului; b) consfătuirile ce vor avea loc după Vecernie, o dată pe săptămână în lunile de vară şi de două ori pe săptămână în lunile de iarnă; c) cuvântul de zidire duhovnicească de duminică, după Sfânta Liturghie. Art.76 - Sub îndrumarea Consiliului Duhovnicesc, fiecare vieţuitor îşi va spori cunoştinţele prin citirea de cărţi religioase şi de cultură generală. Art.77 - Aşa cum mănăstirea este un aşezământ organizat de rugăciune şi evlavie, tot la fel este şi un aşezământ de muncă organizată în duhul Mântuitorului, fiindcă viaţa de evlavie nu îngăduie să fie prilej de lenevire. a) "Mai este oare nevoie să arătăm ce mare rău e nelucrarea?" - spune Sf. Vasile cel Mare - când Apostolul ne învaţă lămurit "... dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce"(II Tesaloniceni 3, 10). b) "în aceeaşi măsură în care avem trebuinţă de hrana zilnică, la fel suntem datori să şi muncim, după puterile noastre". "E vădit - spune iarăşi Sf. Vasile - că oricare ar fi lucrul întru care ne ostenim, suntem datori să împlinim cu toată râvna munca noastră şi trebuie să muncim nu numai pentru înfrânarea trupului şi pentru hrana lui, ci şi pentru aproapele, următori fâcându-ne prin aceasta Apostolului, care îndeamnă: «Să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea celui ce are nevoie.»(Efeseni 4, 28)". c) Munca în mănăstire - după înţelegerea Sf. Vasile cel Mare -trebuie să fie organizată în asa fel încât "să nu tulbure pacea şi liniştea vieţii din mănăstire; să nu ceară alergătură prea mare pentru împlinirea ei şi să nu prilejuiască întâlniri necuviincioase şi dăunătoare între bărbaţi şi femei, fiindcă ţinta anume pe care trebuie să o avem în toate este simplitatea, curăţia şi smerenia". Art.78 - Potrivit cu porunca Sfinţilor Părinţi, care statorniceşte că "în nici o vreme nu se cuvine călugărilor să stea fără de lucru", precum şi după toată tradiţia de organizare a nevoinţei mănăstireşti, "călugării sunt datori să lucreze în tot timpul atât în cuprinsul vieţii de obşte cât şi în viaţa lor de chilie". In munca de obşte se cuprind toate ascultările care răspund la trebuinţele şi îndatoririle de obşte ale mănăstirii, precum: povăţuirea sufletelor, administraţia mănăstirii, învăţământul, primirea străinilor, îngrijirea bolnavilor, munca în atelierele mănăstirii (tâmplăria, croitoria, ţesătoria, covoare, ceramica, cizmăria, sculptura, pictura, cusăturile naţionale, broderia, tipografia, grădinăritul, pomicultura, stupăritul, cultura plantelor medicinale, curăţenia, pregătirea hranei, etc). De munca de chilie se leagă: curăţenia, scrierea şi studiul. Stareţul şi duhovnicii sunt datori să privegheze ca fiecare monah, în timpul lăsat liber de slujba dumnezeiască şi de ascultarea de obşte, să nu-si irosească vremea zadarnic, ci să se îndeletnicească cu lucrul, facându-şi din toate acestea o adevărată pavăză duhovnicească, după cuvântul fericitului Ieronim care zice "diavolul să te afle pururea lucrând". Art.79 - Când, după porunca stareţului, se va face chemarea pentru vreo lucrare de obşte, toţi monahii, afară de bolnavi şi de cei ce vor fi rânduiţi la alte ascultări, sunt datori a merge la locul şi la lucrul arătat şi a petrece acolo timpul hotărât de stareţ. Cine ar voi, fără cuvânt de îndreptăţire, a se sustrage de la asemenea ascultare, va cădea sub canonisire. Art.80 - în mănăstire să se menţină - şi acolo unde nu se află, să se înfiinţeze - ateliere pentru fabricarea diferitelor obiecte necesare vieţii mănăstireşti, precum: ţesătorii pentai fabricarea stofelor, croitorie pentru hainele trebuitoare monahilor, ateliere pentru fabricarea potcapurilor, culioanelor şi încălţămintei, stupărie, ateliere pentru lemnărie şi fierărie etc. La toate aceste ascultări, stareţul va rândui câte un îndrumător dintre monahii cunoscători ai meşteşugului precum şi personalul trebuitor pentru fiecare îndeletnicire. Art.81 - Consiliul Economic va rândui ca venitul din asemenea îndeletniciri să se întrebuinţeze pentai îmbunătăţirea vieţii de obşte, pentru dezvoltarea diferitelor meşteşuguri din mănăstire, precum şi pentru fapte de milostenie. El va ţine contabilitatea în ordine, în funcţie de toate aceste venituri şi va da seama în faţa obştei la încheierea fiecărui an. . Art.82 - Stareţul şi duhovnicii mănăstirii vor avea grijă ca aţâţ munca de obşte, câţ şi cea de chilie să slujească la desăvârşirea duhovnicească a monahilor, organizând munca în aşa fel, încât lucrul să poată fi împreunat cu rugăciunea. Trebuie să se ştie că toată osteneala cea din afară, nepătrunsă de rugăciune, ajunge o adevărată primejdie si chiar o cădere de la mântuire. Se va veghea, dar, ca munca să nu ajungă cu nici un chip o piedică în calea lucrării de căpetenie, care este sfinţirea călugărului. Toată munca trebuie sfinţită prin duhul rugăciunii, după cuvântul Sfântului Teodor Studitul: "Sfinţiţi-vă mâinile voastre cu slujba ce vi s-a dat, ca să aduceţi lui Dumnezeu jertfa binemeritată. Căci cu adevărat jertfă este". Un călugăr nu împlineşte, aşadar, cu adevărat munca cerută lui de votul ascultării, decât atunci când o împlineşte ca pentru Dumnezeu. Orice alte motive omeneşti sunt străine şi în afară de adevărata ascultare. De aici şi numirea de "sfânta ascultare" dată muncii în vorbirea călugărilor. Nu trebuie să se creadă că din această alcătuire duhovnicească a muncii în mănăstire se foloseşte numai călugărul; dimpotrivă, din ea câştigă şi munca însăşi. Ne încredinţează despre aceasta şi Sfântul Vasile cel Mare când zice: "Gândul că avem pe Dumnezeu privind la munca noastră trebuie să ne insufle o neobosită înflăcărare şi o nespus de mare grijă ca să lucrăm bine în tot ceea ce facem". Art.83 - în ceea ce priveşte îmbinarea muncii cu rugăciunea, tradiţia monahismului răsăritean ne descoperă următoarele rânduieli: a) Aşezământul unei pravile de rugăciune în comun, înainte de începerea lucrului zilnic, aşa cum ne îndeamnă şi Sf. Vasile: "Să ne trezim în revărsatul zorilor la rugăciune, ca să cântăm imnuri Ziditorului, plecând apoi când soarele străluceşte, la locul nostru, mereu în prezenţa rugăciunii". b) Meşteşugul duhovnicesc de a ţine treaz duhul de rugăciune în tot timpul muncii, fie prin citiri sfinte, în timpul lucrului – făcute de preoţi duhovnici -, fie cugetând la cuprinsul părţilor din Sfânta Scriptură învăţate pe de rost, cum făceau Părinţii din Egipt, fie executând în comun diferite cântări, imne, tropare etc, fie înnoind mereu înăuntrul nostru gândul că osteneala o facem pentru Dumnezeu - cum statorniceşte Sfântul Vasile - fie, în sfârşit, având tot timpul în minte, în gură şi în inimă rugăciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Capitolul V Viaţa de obşte Art.84 - Ceea ce este însă chipul vieţii îngereşti pe pământ, ceea ce este socotit de Sfinţii Părinţi drept darul cel mai ales al Fiului lui Dumnezeu şi al Prea Curatei Sale Maici, ceea ce ne-a învăţat însăşi pilda vieţuirii Domnului cu Apostolii şi ceea ce dă un temei de bună rodnicie, atât rugăciunii cât şi muncii în mănăstire, este viaţa de obşte (chinovie). Iată de ce, mai presus de toate, călugării sunt datori a păzi în aşezămintele lor o desăvârşită viaţă de obşte, adică: unirea în duh şi legătura dragostei dintre fraţi pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă, după cum spunea Sfântul Vasile, acesta este lucrul cel mai de seamă din toată icono-mia întrupării Mântuitorului, ca să facă pace între oameni, să-i înveţe a se iubi unul pe altul. Art.85 - Monahii trăitori în mănăstire sunt datori să-şi arate dragostea lor faţă de obşte "nu numai cu cuvântul - cum spune Apostolul dragostei - ci şi cu fapta şi cu adevărul", arătând adică o iubire frăţească, sinceră şi egală faţă de toţi, îndreptându-se frăţeşte unul pe altul, pentru desăvârşirea întregii obşti, îngrijindu-se să nu aducă sminteală între fraţii împreună-vieţuitori, precum şi ferindu-se de neînţelegeri, înfrutări şi jigniri, necăutând cinstea, întâietatea şi stăpânirea, ci întrebuinţând tot cuvântul de folos spre zidire; în scurt, păstrând, fără abatere, smerenia, frăţia duhovnicească şi râvna cea bună, care îndepărtează de la patimi şi ridică la Dumnezeu. "Pe această râvnă, mai ales, cu cea mai mare dragoste curată unul altuia, frică având de Dumnezeu, pe stareţul lor iubindu-1 nefăţarnic şi curat şi nimic socotind a fi mai scump decât Hristos, Care pe noi toţi ne va aduce la viaţa de veci". Art.86 - Pe temeiul sfintelor canoane, care ne învaţă: "Monahii nu trebuie să aibă nimic al lor propriu, ci toate ale lor se închină mănăstirii de care ţin", călugării sunt datori să aibă toate lucrurile şi masa de obşte, iar acolo unde o astfel de rânduială lipseşte, conducătorii mănăstirilor trebuie să o introducă, întrucât fără ea călugării nu-şi pot trăi votul neagoniselii. Art.87 - In monahism, viaţa de obşte obligă pe călugări să socotească drept bun al obştei (chinoviei) din care fac parte fructul muncii lor şi să primească în schimb - şi la sănătate şi la boală locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi tot ce este de trebuinţă vieţii lor de călugări. Din pricina aceasta, lenea şi pierderea de timp din partea călugărilor, ca unele care aduc pagubă chinoviei, sunt păcate contra vieţii de obşte. Art.88 - Bunurile materiale ale obştei trebuie să fie întrebuinţate după regula vieţii obşteşti, adică să se dea fiecărui călugăr după trebuinţa lui, fiindcă Sfântul Vasile cel Mare zice în Regula sa: "Măsura întrebuinţării bunurilor este însăşi trebuinţa", şi cel ce nu ţine seama de adevărata trebuinţă se face vinovat fie de lăcomie, fie de poftă, fie de trufie. Cu toate acestea, trebuie înlăturată zgârcenia nechibzuită, ca nu cumva călugării mai puţin îmbunătăţiţi să caute ajutor în afară de obşte. Art.89 - Monahii salariaţi sau pensionari sunt îndatoraţi să depună la casieria mănăstirii jumătate din salariu ori pensie în folosul obştii, iar acolo unde se hotărăşte donarea întregii sume, conducerea mănăstirii se va îngriji de procurarea tuturor celor necesare pentru toţi vieţuitorii acelui aşezământ monahal. Art.90 - Din tot venitul mănăstirii - atât cel provenit din afară, cât şi cel din veniturile bisericii şi al muncii călugărilor - se va întocmi un singur fond, adică toţi banii se vor vărsa la casieria mănăstirii. Din ei, casierul va elibera sumele de trebuinţă pentru cheltuieli, ori de câte ori va fi nevoie, cu încuviinţarea de la conducerea mănăstirii. Art.91 - Monahii nu pot să împrumute pe cineva cu bunurile mănăstirii şi nici să împrumute de la cineva fără învoirea stareţului. Nici milostenie nu pot face monahii din bunurile obştii fără aprobarea directă a stareţului, fiindcă bunurile date lor spre folosinţă sunt ale comunităţii şi ei nu se poţ folosi de ele decât în hotarele trebuinţei personale. Mănăstirile, cu acordul Consiliului Economic, în frunte cu stareţul, pot da ajutoare (bani, materiale, alimente) unor mănăstiri sărace sau unor parohii (pentru construcţii ori reparaţii de biserici, lucrări de pictură, construcţii de case parohiale), precum şi unor credincioşi bolnavi sau aflaţi în alte nevoi, având, în prealabil, aprobarea Chiriarhului locului. Art.92 - Cheltuielile pentru călătoriile necesare pot fi făcute şi din bunurile de obşte, fiindcă, potrivit votului neagoniselii, monahii, fără aprobarea stareţului, nu pot întrebuinţa pentru nevoile lor bunuri provenite de la rude sau de la la prieteni, căci atunci greşesc contra vieţii de obşte. Art.93 - Călugării care, din nepurtare de grijă, din lenevie, din iubire de trai bun sau din altă pricină vrednică de osândă, fie că folosesc în chip neîngăduit bunurile chinoviei, fie că lasă să se strice lucrarile date lor spre folosinţă de către stareţ se fac vinovaţi faţă de obştea mănăstirii. Art.94 - Masa să fie de obşte, pentru toţi fără deosebire, şi nimeni nu are voie să facă mâncare în afară de bucătăria obştei. Excepţie de la aceasta fac bolnavii cărora li se găteşte aparte, precum şi cei trimişi în ascultări departe, care din această pricină nu poţ fi de faţă la timpul obişnuit al mesei. Nu este iertat nimănvii a lua bucate de la masa de obşte şi a le aduce în chilia sa. în mod cu totul excepţional, în unele mănăstiri, la propunerea stareţului şi a Consiliului Duhovnicesc şi cu acordul Soborului, având şi aprobarea Chiriarhului locului, se poate consuma şi carne. Art.95 - Posturile cele aşezate de Biserică şi orânduite de Sfinţii Părinţi să se păzească cu mare scumpătate, iar hrana să fie sănătoasă, curată şi pregătită după regulile aşezate de Sfinţii Părinţi şi Tipicul bisericesc. Art.96 - Masa călugărilor să fie totdeauna însoţită de rânduielile puse de Sfinţii Părinţi, atât în privinţa timpului, cât şi a rugăciunilor, cântărilor statornicite de Tipicul mănăstiresc. Cel rânduit la cuvântul ce se citeşte la trapeză va avea grijă să aleagă din timp, după îndrumarea stareţului sau a duhovnicului, cuvântul de folos pentru citire. Art.97 - Nu este îngăduit nici unui monah sau monahii să iasă din mănăstire fără bilet de voie, eliberat de stareţ sau stareţă, cu ştampila mănăstirii şi în care să se arate motivul învoirii sau însărcinarea dată, locul unde merge şi timpul pe cât este învoit. Cine încalcă această dispoziţie va fi socotit vagabond. Stareţii şi stareţele mănăstirilor vor observa cu toată luarea-aminte să nu elibereze învoiri monahilor sau monahiilor a căror purtare este supusă îndoielii. In caz de nerespectare a acestei dispoziţii, direct răspunzător este cel care a semnat învoirea. Art.98 - Monahii sau monahiile ieşind din mănăstire cu încuviinţarea lor, după cum s-a arătat mai sus, sunt datori să se poarte cu toată bunăvoinţa cerută de disciplina monahală, atât în vorbire, la servirea mesei, cât şi la folosirea timpului şi în îmbrăcăminte. Ei sunt datori: a) Să se prezinte cu biletele de voie spre vizare la autorităţile bisericeşti locale, arătând scopul venirii lor, precum şi locul unde găzduiesc; b) Să nu găzduiască decât în case de creştini evlavioşi, ferindu-se de a poposi în cârciumi sau pe la gazde care ar da loc la sminteală; Cerşetoria este interzisă cu desăvârşire clericilor monahi, monahiilor (monahilor), fraţilor sau surorilor din mănăstire sub orice formă. Celor care s-ar afla cerşind prin oraşe şi sate, să li se facă cunoscut să se întoarcă în cel mai scurt timp la metania lor, iar de nu se vor supune, atunci să fie deferiţi judecăţii Consistoriului monahal; c) Eventualele colecte pentni nevoile unor mănăstiri se pot face numai cu aprobarea Chiriarhilor eparhiilor respective şi acordul preoţilor din parohii. Aceştia vor anunţa în biserică rezultatul colectei, care va fi trecut într-un proces verbal semnat de preotul paroh, epitropul-casier şi delegatul mănăstirii respective, urmând ca aşezământul monahal care a fost ajutat să adreseze, în scris, mulţumiri credincioşilor, prin preotul paroh. d) Nimeni nu are voie să poarte costumul monahal, dacă nu este îndreptăţit la aceasta. Cei excluşi din monahism, care refuză a dezbrăca haina monahală, şi cei care poartă ilegal acest costum, vor fi identificaţi de către organele bisericeşti şi semnalaţi autorităţilor statului, cu cererea de a li se aplica dispoziţiile legilor penale în vigoare. Art.99 - Ori de câte ori un monah sau frate se întoarce dintr-o călătorie, din învoire sau dintr-o ascultare în care a fost trimis afară din cuprinsul mănăstirii, e dator să se mărturisească la duhovnic. Capitolul VI Ospitalitatea sau primirea străinilor Art.100 - Orice vieţuitor sau oaspete ar veni la mănăstire, va fi primit în orice timp al anului cu toată buna-cuviintă, şi arhondarul îl va găzdui cel mult trei zile în chiliile anume rânduite pentru oaspeţi, cu aprobarea stareţului. Se va avea grijă ca arhondaricul să fie într-o clădire sau aripă separat de locuinţele monahilor şi să nu se transforme în casă de odihnă cu regim de hotel. Vizitatorii găzduiţi în arhondaric sau în chiliile rânduite de stăreţie pentru găzduire vor fi înscrişi într-un registru în care se vor trece: numărul şi data actului de identitate, precum şi autoritatea care l-a eliberat şi localitatea. Art.101 - Fiecare mănăstire este îndatorată să rânduiască cu toată grija casa şi toate cele de trebuinţă pentru odihnă şi mângâierea închinătorilor pe care se cade a-i primi ca pe Insuşi Hristos, fiindcă el va zice oarecând: "Străin am fost şi M-aţi primit...". La casa de oaspeţi să se numească arhondar un monah plin de frica lui Dumnezeu, care să supravegheze acolo toate, căutând ca totul să fie curat şi în bună rânduială, şi toată casa, ca o casă a lui Dumnezeu să fie ţinută. Art.102 - Arhondarul şi cei împreună slujitori cu dânsul la casa de oaspeţi vor purta grijă ca străinii să fie primiţi toţi cu aceeaşi dragoste şi sârguinţă, fără deosebire, aducându-şi aminte de Avraam, cel ce a primit Sfânta Treime în loc de străini. De îndată ce un străin a sosit la mănăstire, fraţii rânduiţi la aceasta se cade să-1 întâmpine cu toată bucuria şi, pe cât e cu putinţă, străinii să fie conduşi mai întâi în biserică, pentru rugăciune, apoi să li se poarte de grijă cu toate cele de trebuinţă. Masa şi toată îngrijirea să se dea în aşa chip, încât să nu iasă mâhnit sau nefolosit întru ceva, nefăcându-se nici economie peste măsură, nici risipă fără de rânduială, ci, cu dreaptă socotinţă, pe toţi mulţumindu-i. Art.103 - Cei rânduiţi la această slujbă sunt datori - mai ales faţă de femei, în mănăstirile de bărbaţi, şi faţă de bărbaţi, în mănăstirile de femei - să se poarte cu toată paza şi chibzuinţă şi cu toată frica de Dumnezeu, ca să nu fie prilej de sminteală, iar vieţuitorii din mănăstire nu au voie să se întâlnească şi să stea de vorbă cu oaspeţii fără blagoslovenia stareţului. Art.104 - în caz că nu ar fi încăperi în arhondaric, oaspeţilor nu le este îngăduit a-şi alege singuri altă gazdă în mănăstire, decât aceea care li se va hotărî de stareţ sau de stareţă. De asemenea, nici călugărilor, nici călugăriţelor nu le este îngăduit în nici un chip să închirieze chilii oaspeţilor, oricine ar fi aceştia, decât cu aprobarea Chiriarhului, la propunerea stareţului. Art.105 - Oaspeţii care ar dori să viziteze mănăstirea sau chiliile călugărilor vor fi întotdeauna însoţiţi fie de arhondar, fie de un alt monah cu nume bun în mănăstire, rânduit de stareţ. Cu aceeaşi rânduială, vor vizita şi monahii sau monahiile pe oaspeţi la locurile lor de găzduire. Art.106 - Intrarea femeilor în chiliile călugărilor şi ale fraţilor de mănăstire este cu desăvârşire oprită. Nu este îngăduit nici unui duhovnic, ieromonah sau frate a primi în chilii rudenii, fraţi sau surori fără blagoslovenia stareţului. Inchinătorii care vor avea de vorbit cu vieţuitorii din mănăstire se vor întâlni cu aceştia numai la arhondaric sau la vorbitorulmănăstirii. Bolnavilor şi celor care au nevoie de citit sfintele rugăciuni, Sfântul Maslu, etc, li se vor face aceste slujbe în biserică sau în paraclise, numai cu blagoslovenia stareţului. Art.107 - Este oprit cu desăvârşire vizitatorilor de a intra în mănăstire cu ţinută vestimentară indecentă, instrumente muzicale, ori de ce fel ar fi, sau a se deda la jocuri, precum şi a tulbura liniştea mănăstirii prin conversaţii zgomotoase, ci, dimpotrivă, vizitatorii sunt datori ca în timpul şederii lor în mănăstire să se poarte cuviincios şi să ia parte cu toată evlavia la dumnezeieştile slujbe şi mai ales la Sfânta Liturghie. Primirea, fotografierea, înregistrarea video şi audio, precum şi organizarea unor manifestări culturalartistice sunt interzise în mănăstiri, în bisericile şi muzeele acestora, cu excepţia celor pentru care există aprobarea Chinahului ca urmare a propunerii conducerii aşezământului monahal respectiv. De asemenea, sub nici un cuvânt, nu este iertat călugărilor sau călugăriţelor să însoţească pe vizitatori în excursiile lor în împrejurimile mănăstirii. In caz că vreun vizitator s-ar abate de la acestea, arhondarul este dator să-i atragă luarea-aminte. Dacă oaspetele nu se îndreaptă, arhondarul va supune cazul stareţului care, la rândul lui, va chema pe vizitator la ordine. Capitolul VII Biblioteca şi Muzeul mănăstirii Art.108 - Fiecare mănăstire va avea o bibliotecă în care, pe lângă cărţile de slujbă, se vor păstra şi alte cărţi de suflet folositoare: Sfânta Scriptură, scrierile Sfinţilor Părinţi şi alte cărţi religioase, morale şi de cultură generală, precum şi revistele patriarhale, mitropolitane şi eparhiale. Art.109 - In fiecare mănăstire va fi un muzeu în care se vor păstra cărţile vechi, manuscrisele, obiectele de artă religioasă ce aparţin mănăstirii (candele, icoane, odăjdii etc), diferite documente în legătură cu trecutul acesteia. Art.110 - Unul din monahii cu pregătire corespunzătoare va fi rânduit de stareţ cu ascultarea de bibliotecar, căruia se vor încredinţa, după catagrafie (inventar), biblioteca şi toate cele aparţinătoare ei şi muzeul, de a căror gestiune va răspunde personal. Biblioteca va fi aşezată într-un spaţiu adecvat din încăperile mănăstirii, la un loc cu muzeul sau aparte. Art.111 - Bibliotecarul va avea o condică legalizată de conducerea mănăstirii, în care va subscrie persoana ce a primit de la bibliotecă vreo carte, şi va îngriji ca toate cărţile, eliberate de la bibliotecă, să fie înapoiate la timp de primitori în starea în care au fost primite. Art.112 - Din biblioteca mănăstirii sau din muzeu nu este îngăduit a se da vreo carte sau obiect în afară de cuprinsul acesteia, fără aprobare specială din partea Chiriarhului. Art.113 - Fiecare mănăstire va avea o condică legalizată de autoritatea eparhială, sub numele de "Sinodic al mănăstirii" sau "Carte de aur" a mănăstirii. în "Sinodic" se vor trece numele ctitorilor şi ale tuturor binefăcătorilor mănăstirii, cu precizarea anului când s-a înfiinţat mănăstirea, cu numele persoanelor ce au contribuit şi anume cu ce au contribuit, precum şi anul când s-a făcut vreo binefacere mănăstirii şi de cine anume. Se va păstra la stăreţie. Art.114 - "Sinodicul" sau "Cartea de aur", după ce s-a terminat, se va păstra cu cea mai mare grijă în biblioteca mănăstirii, atât pentru veşnica pomenire a binefăcătorilor la sfintele slujbe, cât şi pentru a servi de material la istoria mănăstirii, în special, şi a Bisericii naţionale, în general. Art.115 - Pomelnicul cu numele ctitorilor şi ale binefăcătorilor se va păstra la Sfântul Jertfelnic pentru a se pomeni în toate zilele, după rânduiala Bisericii Ortodoxe. Art.116 - Forma "Sinodicului" se va da de către autoritatea eparhială. Stareţul va priveghea a se trece în el, fără amânare, toate cazurile de binefacere, raportând, totodată, şi Chiriarhului eparhiot pe cele mai importante. Art.117 - Stareţul si Soborul mănăstirii sunt îndatoraţi să poarte deosebită grijă pentru conservarea în cele mai bune condiţii - conform legilor în vigoare - a bisericilor, clădirilor şi obiectelor de valoare istorică şi artistică. Art.118 - Pentru fiecare mănăstire, schit şi metoc, care sunt monumente istorice, se va alcătui şi tipări un scurt ghid la îndemâna vizitatorilor sau cel puţin se va afişa un scurt istoric în limba română şi alte limbi de circulaţie internaţională. Capitolul VIII Organele de control Art.119 - Pentru controlul mănăstirilor, fiecare Eparhie va avea un exarh, numit de Chiriarh dintre arhimandriţi, având atribuţiuni generale de inspecţie şi control a mănăstirilor şi de referent pentru problemele mănăstireşti (art.109, lit."b" din Statut). In caz de nevoie, Chiriarhul poate delega pe protopopul locului, inspectorul sau unul dintre consilierii eparhiali, vicarul administrativ ori ariereul-vicar sau episcopul vicar, să facă anchete în mănăstiri, schituri sau metocuri. Art.120 - Exarhul mănăstirilor este la dispoziţia Chiriarhului pentru trebuinţele monahale. El este însărcinat de Chiriarh cu supravegherea, controlul şi îndrumarea vieţii mănăstireşti din Eparhie; întocmeşte referatele cerute de Chiriarh sau de vicar la chestiunile de ordin administrativ, disciplinar şi duhovnicesc cu privire la mănăstiri; inspectează mănăstirile şi schiturile din Eparhie, raportând Chiriarhului; primeşte delegaţii de a face anchete în legătură cu abaterile de la viaţa duhovnicească sau cu nereguli de ordin gospodăresc din mănăstire. Art.121 - Exarhul mai este obligat: a) A ţine o evidentă a personalului din mănăstiri; b) A vizita mănăstirile cât mai des; c) A se interesa de mersul vieţii călugăreşti, de şcolile şi atelierele lor; d) A controla, cu binecuvântarea Chiriarhului, administrarea averii mănăstireşti şi veniturile; e) A se convinge despre executarea ordinelor Chiriarhului; f) A face Chiriarhului propuneri motivate pentru îndreptarea neregulilor şi introducerea îmbunătăţirilor în toate privinţele. Chiriarhul poate delega şi alte organe bisericeşti pentru controlul periodic necesar asupra gestiunii şi întregului patrimoniu (revizor, contabil ş.a.). Capitolul IX Instanţele de judecată pentru monahi A. Disciplina Art.122 - In mănăstire şi în afară de mănăstire, începătorii, fraţii, rasoforii şi monahii sunt obligaţi să respecte disciplina care a fost hotărâtă de Sfintele Sinoade şi de Sfinţii Părinţi, la care se adaugă prevederile Statutului Bisericii Ortodoxe Române, Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale, hotărârile sinodale şi deciziile chiriarhale. Art.123 - Invoirile până la 8 zile se acordă de stareţ sau de egumen, iar învoirile mai mari de opt zile se aprobă de Chiriarh. B. Stareţul şi Consiliul Duhovnicesc Art.124 - Pentru micile abateri de la regulile monahiceşti şi de la rânduielile Tipicului, stareţul(a), în datoria şi dorinţa de a îndrepta pe cel abătut, întrebuinţează următoarele mijloace: 1) La întâia şi a doua abatere, sfătuiri duhovniceşti şi dojana în particular, dacă abaterea nu a fost urmată de scandal public; 2) în caz de repetare, dojana publică în trapeza mănăstirii (art. 245 din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată); 3) Dacă nu a urmat îndreptarea dorită, cazul se supune de stareţ(ă) Consiliului Duhovnicesc care poate aplica următoarele canonisiri: a) Punerea la metanii în biserică, în timpul serviciului divin; b) Oprirea porţiei de mâncare, afară de apă şi pâine, pe una sau mai multe zile; c) Oprirea subvenţiei de bani pentru îmbrăcăminte şi lăsarea ei în economia casei; d) Rânduiala la ascultări inferioare până la o lună; e) Trimiterea pentru un timp la unul din schiturile sau metoacele din subordine (acolo unde există), dacă sunt asemenea schituri, până la o lună; f) Luarea culionului pentru rasofori şi călugări, purtând numai fesul, sau scufiei pentru călugăriţe pentru un timp limitat - până la o lună. Aceste pedepse nu sunt apelabile si nu se comunică Eparhiei. Art.125 - De câte ori se aplică vreuna din canonisirile de mai sus, se va încheia proces-verbal, semnat de stareţ(ă) şi de Consiliul Duhovnicesc, prin care se vor arăta vinovăţia şi canonisirea dată celui vinovat. Cazul se va trece şi în Cazierul de conduită pentru vieţuitorii mănăstirii. C. Consiliul de Judecată al mănăstirii Art.126 - Dacă după toate încercările şi canonisirile arătate mai sus nu rezultă îndreptare pentru cel vinovat, atunci stareţul(a) convoacă Consiliul Duhovnicesc, care va constata printr-un proces-verbal toate abaterile vinovatului şi canonisirile date fara putinţă de îndreptare precum şi noile abateri săvârşite de învinuitul frate, singhel, protosinghel, arhimandrit şi va trimite cazul în judecata Consiliului de Disciplină, care va avea în vedere dispoziţiile art.l şi 245 din Regulamentul de procedură al instanţelor de disciplinare şi de judecată al B.O.R. Acest Consiliu va analiza cazul şi va aplica învinuitului fie una din sancţiunile prevăzute de art.l 15, lit."g","h" şi"i'\ cu majorarea perioadei de pedeapsă de la o lună până la trei luni, fie pedeapsa opririi totale de la săvârşirea celor sfinte, pe timp limitat (de la una până la trei luni), sau de la primirea Sfintei împărtăşanii pe aceeaşi perioadă, cum şi trimiterea la altă mănăstire sau schit din Eparhie. Hotărârile de judecată se trimit Chiriarhului pentru aprobare. Chiriarhul locului poate aplica aceste pedepse direct, fără hotărârile celor două consilii mănăstireşti. Art.127 - Vinovăţiile se împart în abateri de gradul întâi(I) şi abateri de gradul II. Sunt considerate abateri de gradul I si pedepsite ca atare: a) Neluarea în seamă şi nesupunerea la împlinirea datoriilor călugăreşti; b) Neregulile săvârşite în treburile oficiale ale mănăstirii; c) Faptele săvârşite împotriva ordinii şi a bunei cuviinţe monahale ca: neparticiparea la slujbele de zi si de noapte, adunări neîngăduite pentru mâncare, băutură sau vorbă deşartă, cârtirea pentru orice, defăimarea, sudalma, povăţuirea de rău a celor slabi, fuga de ascultare, năpăstuirea, ura, lovirea, neîngrijirea îmbrăcămintei, neprimirea mustrării în duh de dragoste, etc; d) Provocarea de neînţelegeri, de certuri, de vrajbă, uneltire împotriva autorităţilor; e) Implinirea fără blagoslovenie a faptelor ce trebuiau mai întâi aprobate de stareţ(ă). D. Consiliul Monahal Eparhial Art.l28 Pentru delictele (abateri de gradul II) şi abaterile disciplinare prevăzute la art.III si urm. din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată, cât şi abaterile monahilor, ierodiaconilor, ieromonahilor, singhelilor, protosinghelilor, arhimandriţilor, stareţilor, stareţelor, pe baza procesului-verbal al Consiliului Duhovnicesc şi a probelor rezultate din cercetările făcute, Consiliul de Judecată al mănăstirii încheie un proces-verbal prin care se arată abaterile şi delictele vinovatului(ei) şi trimite cazul, cu aprobarea Chiriarhului locului, în judecata Consistoriului Monahal Eparhial, conform art. 84, lit.'V din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată. Dacă Chiriarhul găseşte de cuviinţă, dispune efectuarea unei anchete de către exarhul mănăstirilor sau un alt delegat al său înainte de a trimite cazul judecăţii (art. 245, alin. ultim din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată). Art.129 - Sunt considerate abateri de gr. II şi pedepsite conf. art. 452 din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române: a) Neascultarea faţă de dispoziţiile Chiriarhului locului; b) Săvârşirea celor sfinte în afară de mănăstire, fără învoirea stareţului şi fără consimţământul preoţilor locali, precum şi săvârşirea cununiilor religioase în mănăstire, fără aprobarea Chiriarhului locului; c) Părăsirea mănăstirii şi şederea afară din mănăstire, fără voia şi ştirea stareţului (stareţei); d) Condamnarea de către instanţele penale, pentru delicte prin sentinţă rămasă definitivă; e) Administrarea necinstită a averii mănăstirii; f) Furtul şi înstrăinarea bunurilor de obşte; g) Calomnia şi acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite a căpeteniilor şi conducătorilor bisericeşti, precum şi participarea la adunări, unde Biserica, autorităţile ei şi feţele bisericeşti sunt ata cate şi demnitatea lor ştirbită. h) Indeletnicirea cu treburi potrivnice chemării călugăreşti (negoţul, participarea la întruniri neîngăduite, deţinerea de funcţii străine de viaţa monahală, implicarea în probleme politice); i) Neglijarea, neîmplinirea sau împlinirea cu rea credinţă a îndatoririlor impuse de Legea şi Statutul de organizare şi funcţionare a B.O.R., de regulamentele acesteia, precum şi a tuturor ordinelor şi dispoziţiile bisericeşti; j) Beţia; k) Bătaia; 1) Jocul de noroc; m) Săvârşirea de la sine putere a lucrărilor sfinte de un ieromonah sau ierodiacon oprit sau depus din treaptă pentai vreun delict; n) Neglijarea celor sfinte; o) Batjocorirea celor sfinte sau ierosilia; p) Desfrânarea, homosexualitatea ori alte păcate împotriva firii; q) Omorul; r) Simonia; s) Schisma; ş) Erezia; t) Apostazia; ţ) Călcarea secretului mărturisirii; u) Nesocotirea ritualului prescris la săvârşirea lucrărilor sfinte; v) Insuşirea, practicarea şi propovăduirea unor învăţături greşite, străine de duhul Ortodoxiei (fenomenul "Pucioasa", "ucenicii ierodiaconului Visarion", "turma Sf. Ilie" ş.a.), precum şi a practicilor orientale, etc. Art.130 - Pentru judecarea fraţilor şi surorilor (închinoviaţi), rasoforilor, monahilor şi monahiilor, va funcţiona în fiecare mănăstire şi schit cu obşti de la 12 membri în sus un Consiliu de judecată format din 2 - 4 monahi (sau monahii) locali, ales pe termen de 4 ani, prezidat de stareţul lor, la care vor veni spre judecată fraţii inchinoviaţi, surorile, rasoforii, monahii şi monahiile din mănăstirile cele mai apropiate, care nu-şi au obştea legală pentru a putea fi judecaţi la vatra lor. Pentru excluderea din monahism, cazurile vor fi înaintate Chiriarhului locului pentru a aproba anchetarea şi trimiterea în judecata Consistoriului Monahal Eparhial. Art.131 - Pentru judecarea recursurilor împotriva hotărârilor date de Consistoriul Monahal Eparhial, va funcţiona un Consistoriu Monahal Central compus din 5 membri (arhimandriţi sau protosingheli) cu studii teologice superioare, câte unul din fiecare Mitropolie, sub preşedinţia unuia dintre ei, desemnat de Patriarh, care va judeca după normele prevăzute de Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată pentru Consistoriul Central. In caz de condamnare la caterisire sau excludere din monahism, recursul se îndreaptă către Sfanţul Sinod care va proceda ca şi cu recursurile clerului de mir, trimiţând, în caz de admitere a recursului, spre judecare, în fond, hotărârea recurată, la Consistoriul Central Monahal. Art.132 - Chiriarhul respectiv, pentru Consiliul de Judecată şi Consistoriul Monahal Eparhial, sau Patriarhul, pentru Consistoriul Monahal Central, aprobă sau respinge motivat sentinţele pronunţate de aceste instanţe şi, când e cazul, le trimite spre rejude-care potrivit normelor Regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale clerului de mir. Art.133 - în Eparhiile care nu au un număr de vieţuitori care să impună înfiinţarea instanţelor de judecată pentm monahi, aceste instanţe vor funcţiona la nivelul Mitropoliei. Capitolul X Infirmeria sau bolniţa Art.134 - Pentru monahii neputincioşi sau bolnavi, care nu vor avea mijloace pentru a se îngriji ei înşişi, se vor amenaja spaţii speciale în încăperile mănăstirii, ce se vor numi infirmerii sau bolniţe, unde se vor îngriji cu cele trebuitoare de Consiliul Economic al mănăstirii în modul cel mai uman şi mai potrivit cu starea suferinţei lor. Mănăstirile vor putea înfiinţa, acolo unde există posibilităţi, Cămine de bătrâni în unele localităţi, numai cu aprobarea Chiriarhului, în care, pentru îngrijire, vor putea fi folosiţi monahi (monahii) devotaţi ajutorării semenilor. Art.135 - O casă curată, bine aerisită, încălzită şi luminată, paturi curate, rufe des schimbate, hrană sănătoasă şi bine preparată, vase curate şi bine întreţinute, medicamente aduse şi date la timp de medicul lor sunt necesităţi de prim ordin la infirmeria sau bolniţa din mănăstire. Art.136 - Stareţul va orândui un îngrijitor infirmier pentru bolnavi şi neputincioşi care va cere de la Consiliul Economic tot ce ar fi de trebuinţă pentru buna lor îngrijire. Art.137 - Membrii Consiliului Economic şi duhovnicii, pe rând, vor vizita în fiecare zi infirmeria sau bolniţa şi pe cei bolnavi şi vor raporta stareţului despre starea în care i-au găsit. Art.138 - Hrana bolnavilor să fie preparată deosebit de cea comună, conform cu prescripţiile medicului sau după cererea bolnavului. Art.139 - După recomandările medicului locului, se va organiza în fiecare mănăstire o mică farmacie cu medicamente de primă necesitate. Capitolul XI Dispoziţii finale Art.140 - Dispoziţiunile venite de la alte autorităţi pentru mănăstiri, schituri şi metoace se rezolvă numai de Chiriarhul locului în calitate de conducător suprem al aşezămintelor monahale. In consecinţă, stareţii sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa Chiriarhului, fără întârziere, asemenea dispoziţii. Art.141 - Persoanele care vin pentru cercetări istorice şi pale-ografice ori pentru a scoate copii de pe pictură, fie din biserici, fie din muzee, vor fi primite numai cu specială autorizare din partea Chiriarhului. Art.142 - Intrucât mănăstirile sunt înfiinţate de pioşii noştri strămoşi, iar noi, urmaşii lor, avem datoria creştinească de a le ţine ca pe nişte monumente de pietate strămoşească, suntem datori cu toţii să contribuim fiecare după puterea noastră pentru menţinerea lor în bună stare. De aceea, stareţul sau stareţa fiecărei mănăstiri va înfiinţa un registru în care fiecare credincios să treacă, cu mâna sa, suma ce va binevoi să o ofere mănăstirii pentru diferitele ei întrebuinţări, iar la fiecare trimestru stareţul, împreună cu Consiliul Economic, să facă o încheiere de sumele adunate şi să raporteze Chiriarhului. Acest registru să nu fie confundat cu "Sinodicul". Fiecărui registru, când se termină, i se dă un număr de volum, se parafează cu proces-ver-bal şi se depune la actele de gestiune ale mănăstirii. Art.143 - Bunurile monahilor şi monahiilor aduse de dânşii în mănăstire, ca şi cele dobândite în orice mod în timpul monahismului, rămân după deces mănăstirii de care au ţinut în ultimul timp al vieţii lor (art.196 din Statut). Art.144 - Nici unui vieţuitor de mănăstire nu-i este îngăduit să-şi construiască locuinţă personală în incinta mănăstirii ori în afara acesteia. Nu este îngăduit nici unui frate (soră) sau monah (monahie) să iasă din mănăstire fără bilet de voie tipărit-model, eliberat de stareţ sau stareţă, prevăzut cu ştampila mănăstirii, în care să se arate: motivul învoirii sau misiunii date, locul unde merge în timpul cât este învoit. Cine va călca aceste dispoziţii va fi socotit vagabond şi pedepsit potrivit prevederilor canoanelor şi Regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată, semnalându-se cazul şi autorităţilor Statului cu cererea de a se aplica dispoziţiile legale în vigoare. Art.145 - Stareţul (stareţa) va putea acorda învoiri pentru motive întemeiate numai pe timp de 8 zile într-un an. învoirile mai mari să acordă numai de Chiriarh, la propunerea stareţului. Fiind în permanentă ascultare, personalul monahal încadrat nu beneficiază de concediu de odihnă, întrucât în mănăstiri se acordă aşa-numitele învoiri pentru cazuri deosebite (a se vedea art.123). Art.146 - Călugării (călugăriţele) excluşi din monahism, care refuză a dezbrăca haina monahală, şi pretinşii călugări (aşa-zişii fraţi, ipodiaconi, misionari etc), care poartă ilegal uniforma clerică sau care oficiază servicii religioase fără să aibă calitate, vor fi identificaţi de organele bisericeşti şi semnalaţi autorităţii Statului cu cererea de a li se aplica dispoziţiile legilor penale în vigoare. Art.147 - Cei care se abat de la dispoziţiile Regulamentului de faţă, dacă vor fi clerici, vor fi raportaţi de stareţ (stareţă) Chiriarhului respectiv pentru pedepsirea lor, iar de vor fi simpli vieţuitori în mănăstire li se va interzice, cu desăvârşire, pe viitor, reprimirea în mănăstirea respectivă sau în orice alt aşezământ monahal. Art.148 - Regulamentul acesta se va citi la trapeză la începutul fiecărei luni ca să poată fi cunoscut de toţi în toate amănuntele lui. Pentru toate cazurile neprevăzute prin acest Regulament, stareţul(a) va cere dezlegare sau lămuriri Chiriarhului eparhiot. Art.149 - Toate dispoziţiile prezentului Regulament sunt aplicabile în cadrul şi în conformitate cu Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Art.150 - Acest Regulament a fost alcătuit în timpul, din iniţiativa şi sub îndrumarea patriarhului Justinian şi votat de Sfântul Sinod în şedinţa din 25 februarie 1950, după care a fost revizuit şi completat în vremea arhipăstoririi Prea Fericitului Părinte Patriarh TEOCTIST, potrivit cerinţelor actuale ale monahismului românesc şi aprobat în şedinţa Sfântului Sinod din 4 iunie 1998. Art.151 - Cu aceeaşi dată, se abrogă dispoziţiile Regulamentului pentru organizarea vieţii monahale, întocmit de Sinodul Permanent şi votat de Sf. Sinod în şedinţa din 3 iulie 1959.