Suport de Curs- Comunicare

  • Published on
    15-Jun-2015

  • View
    2.569

  • Download
    5

Embed Size (px)

Transcript

NOTIUNI GENERALE PRIVIND PROCESUL DE COMUNICARE SI ROLUL COMUNICARII IN RELATIILE INTERUMANE

Comunicarea a fost perceputa ca element fundamental al existentei umane inca din antichitate.In fapt, insasi etimologia termenului sugereaza acest lucru; cuvintul comunicare provine din limba latina; communis inseamna a pune de acord, a fi in legatura cu sau a fi n relatie, desi termenul circula n vocabularul anticilor cu sensul de a transmite si celorlali, a impartasi ceva celorlalti. Desi termenul este de origine latina, primele preocupari, cu deosebire practice pentru comunicare, le-au avut grecii.Pentru acestia, arta cuvintului, maiestria de a-ti construi discursul si de a-l exprima in agora era o conditie indispensabila statutului de cetatean(trebuie insa sa avem in vedere faptul ca accesul la functiile publice ale cetatii era accesibil oricarui cetatean grec doar prin tragere la sori.Mai mult, legile din Grecia Antica stipulau dreptul cetatenilor de a se reprezenta pe ei insisi in fata instantelor de judecata, textul lui Platon, Apararea lui Socrate, fiind un exemplu in acest sens. Elemente concrete de teorie a comunicarii apar insa prima data in lucrarea lui Corax din Siracuza, Arta retoricii, in secolul VI i.Hr.Platon si Aristotel vor continua aceste preocupari, instituionalizind comunicarea ca disciplina de studio, alaturi de filosofie sau matematica.

Romanii vor prelua de la greci aceste preocupari, dezvoltindu-le si elaborind in jurul anului 100 i.Hr. primul model al sistemului de comunicare. Particularitati ale comunicarii: -comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni n legatura unii cu ceilalti, in mediul in care evolueaza; -in procesul de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste realizarea anumitor scopuri si transmiterea anumitor semnificatii; -orice proces de comunicare are o tripla dimensiune:comunicarea exteriorizata (actiunile verbale si nonverbale observabile de catre interlocutori), metacomunicarea(ceea ce se intelege dincolo de cuvinte) si intracomunicarea (comunicarea realizata de fiecare individ in forul sau interior , la nivelul sinelui); -orice proces de comunicare se desfasoara intr-un context, adica are loc intr-un anume spatiu psihologic , social, cultural, fizic sau temporal, cu cere se afla ntr-o strinsa interdependenta; -procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorita faptului ca orice comunicare, o data initiata , are o anumita evolutie, se schimba si schimba persoanele implicate in proces; -procesul de comunicare are un caracter ireversibil , in sensul ca o data transmis un mesaj, el nu mai poate fi oprit in drumul lui catre destinatar. La cele enumerate mai sus se pot adauga: -in situatii de criza, procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai mare de cuprindere; -semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atit intre partenerii actului de comunicare, cit si ntre receptorii aceluiasi mesaj;

-orice masaj are un continut manifest si unul latent, adeseori acesta din urma fiind mai semnificativ.

Tipuri de comunicare -comunicare directa (cind mesajul este transmis utilizindu-se mijloace primare-cuvint, gest, mimica-; -comunicare indirecta (cind se folosesc tehnici secundare-scriere, tiparitura, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme grafice. In cadrul comunicarii indirecte distingem: -comunicarea imprimata(presa, revista, carte, afis); -comunicare inregistrata (film, disc, banda magnetica); -comunicare prin fir(telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibra optica); -comunicarea radiofonica (radio, TV avnd ca suport unde hertziene). In functie de modul in care individul sau indivizii participa la procesul de comunicare, se identifica urmatoarele tipuri de comunicare: -comunicare intrapersonala (sau comunicarea cu sinele, realizata de fiecare individ in forul su interior); -comunicare interpersonala (sau comunicare de grup, realizata intre indivizi in cadrul grupului sau organizatiei din care fac parte; in aceasta categorie intra si comunicarea desfasurata in cadrul organizatiei); -comunicarea de masa( este comunicarea realizata pentru publicul larg, de ctre institutii specializate si cu mijloace specifice). Un alt criteriu il reprezinta modul de realizare a procesului de comunicare in functie de relatia existenta intre indivizii din cadrul unei organizatii. Putem astfel identifica:

-comunicare ascendenta (realizata de la nivelele inferioare ale unei organizatii catre cele superioare); -comunicare descendenta (atunci cind fluxurile informationale se realizeaza de la nivelele superioare catre cele inferioare); -comunicare orizontala (realizata intre indivizi aflati pe pozitii ierarhice similare sau intre compartimentele unei organizatii n cadrul relatiilor de colaborare ce se stabilesc intre acestea). Indiferent de forma pe care o imbracata, orice proces de comunicare are citeva elemente structurale caracteristice: -existenta a cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se stabileste o anumit relatie; -capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale intr-un anumit cod, cunoscut de ambii parteneri( de mentionat faptul ca, in general, in orice proces de comunicare partenerii joaca pe rnd rolul de emitator si receptor); -existenta unui canal de transmitere a mesajului. Procesul de comunicare ia, astfel, nastere ca urmare a relatiei de interdependenta intre elementele structurale enumerate mai sus. In cadrul grupului de munca , comunicarea are urmatoarele obiective: -informarea corecta si la timp a membrilor grupului; -formarea de opinii in legatura cu diferite evenimente, discutarea acestora si transmiterea catre cei interesati; -vehicularea directa, imediata si nealterata a ideilor , propunerilor si nemultumirilor intre membrii grupului; -luarea deciziilor si transmiterea acestora; -evaluarea performantelor obtinute. Comunicarea in cadrul grupului de munca este de mai multe tipuri: -verbala, scrisa, nonverbala;

-formala sau informala; -interpersonala; -de grup (intragrup si intergrup). Comunicarile din cadrul grupului sint influentate de: -calitatea mesajului; -viteza si ritmul de comunicare; -sensul comunicarii(ascendent , descendent, orizontal sau oblic); -marimea grupului (in grupurile mai mari se realizeaza mai greu; -poziia spatiala a membrilor grupului in procesul comunicarii(ex. asezarea fata in fata). In cadrul grupului de munca au loc comunicari verticale, orizontale si oblice. Tipuri de comunicare si caracteristicile acestora: a)verticale descendente: -transmit decizii, indrumari, instructiuni sub forma verbala sau scrisa; -sint cele mai raspindite; -au loc continuu; -anumite comunicari se fac direct manager-subordonat, altele prin intermediari. b)verticale ascendente: -transmit informatii, opinii de la subordonat la manager; -permit cunoasterea felului in care se realizeaz sarcinile; -asigura feed-back-ul. c)orizontale: -asigura comunicarea intre membrii grupului de munca situati pe acelasi nivel ierarhic; -se realizeaza prin dialog sau sedinte de lucru. d)oblice: -permit pentru un timp scurt sa se evite calea ierarhica;

-conduc la conflicte de competenta; -sint folosite pentru rezolvarea unor probleme urgente; -uneori au caracter informal.

BARIERE DE COMUNICARE

In procesul de comunicare pot interveni urmatoarele bariere: Bariere de limbaj: -aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane; -cel ce vorbeste si cel ce asculta se pot deosebi ca pregatire si experienta ; -starea emotionala a receptorului poate deforma ceea ce aude; -ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea ; -dificultati de exprimare; -utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze. Bariere de mediu: -climatul de munca necorespunzator (poluare fonica ridicata); -folosirea de suporti informationali necorespunzatori;

-climatul locului de munca poate determina angajatii sa-si ascunda gindurile adevarate pentru ca le este frica sa spuna ce gndesc. Pozitia emitatorului si receptorului in comunicare poate, de asemenea, constitui o bariera datorita: -imaginii pe care emitatorul sau receptorul despre sine si despre interlocutor; -caracterizarii diferite de catre emitator si receptor a situatiei in care are loc comunicarea; -sentimentelor comunicare. si intentiilor cu care interlocutorii participa la

Bariere de concepie: -existenta presupunerilor; -exprimarea cu stingacie a mesajului de catre emitator ; -lipsa de atentie in receptarea mesajului; -concluzii grabite asupra mesajului ; -lipsa de interes a receptorului fata de mesaj; -rutina in procesul de comunicare. Desi imbraca forme diferite, constituind reale probleme in realizarea procesului de comunicare, barierele nu sint de neevitat, existind ctava aspecte ce trebuie luate in considerare pentru inlaturarea lor: -planificarea comunicarii; -determinarea precisa a scopului fiecarei comunicari; -alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicarii; -clarificarea ideilor inaintea comunicarii; -folosirea unui limbaj adecvat.

STILURI DE COMUNICARE

Comunicarea orala reprezinta , ca si comunicarea scrisa, un sistem propriu de reguli si norme, doar ca sensibil mai bogat si mai complex, datorita factorilor extra si para lingvistici si a influentei decisive a cadrului institutional. Exista un numar de cinci trepte ale comunicarii orale , ce constituie tot atitia pasi ai indepartarii acesteia de rigorile exprimarii scrise: -stilul ce caracterizeaza formele de comunicare necooperanta (emitatorul nu-si cunoaste receptorul, iar acesta din urma nu e in masura sa influenteze in vreun fel discursul celui dintii. E cazul unor emisiuni de radio sau televiziune, cu texte atent elaborate tocmai pentru ca se stie ca inexistena feed-back-ului face importanta ajustarea lor pe parcurs; -stilul formal corespunde adresarii catre un auditoriu numeros , ale carui reactii sint, de data aceasta, perceptibile pentru vorbitor. Si n acest caz, discursul prezinta un nivel inalt de coerenta, frazele fiind construite cu grija dintr-un material lexical cit mai variat.Se evita sistematic

repetitiile, recurgerea la expresii argotice sau prea familiare, elipsele si lasarea in suspensie a unor propozitii incepute; -stilul consultativ este cel al discutiilor cu caracter profesional, de afaceri, al negocierilor si tratativelor.Participarea interlocutorului la dialog este activa. Nu se mai poate vorbi de un plan detaliat al comunicarii, ci numai de informatie de baza, imbogatita pe parcurs, in conformitate cu solicitarile partenerilor de discutie.Apar ezitari, exprimari semigramaticale si chiar dezacorduri; -stilul ocazional e specific conversatiilor libere intre prieteni; -stilul intim se caracterizeaza prin recurgerea la un cod personal, care nu mai are drept obiectiv comunicarea unor date exterioare, ci ofera informatii despre trairile intime ale subiectului.

GESTIONAREA SITUATIILOR DE CRIZA

Aproape in fiecare domeniu al activitatii umane exista preocupari privind disfunctionalitatile care pot sa apara in interiorul lui si, de aceea, se studiaza cauzele , modul de aparitie si manifestare a acestora, consecintele lor. Crizele sint astfel de disfunctionalitati.Ele au implicatii majore in viata si activitatea oamenilor, cu consecinte de cele mai multe ori nedorite.Acesta este si considerentul pentru care majoritatea domeniilor stiintifice si-au elaborat propria lor conceptie despre crize. Economistii analizeaza criza dupa criterii specifice , atribuindu-i caracteristicile unor fenomene cu urmari nefaste pentru organizatii, institutii si grupuri sociale afectate: inflatia , somajul, stagnarea , recesiunea.

Politologii vizeaza aspectele negative ale implicarii politicului , atribuind cauzele crizelor unor fenomene legate de esecul conducerii politice , de aspectele neguvernabilitatii, de inconsistenta sistemului politic, de inabilitatea partidelor politice de a rezolva conflictele sociale. Sociologii identifica originea crizelor in inechitatile sociale , in scaderea motivatiei si a initiativei , in revolta impotriva autoritatilor , in defectiunile manifestate la nivelul mecanismelor de control social, in declinul mostenirii familiale , comunitare , civice si religioase. Istoricii evalueaza situatiile de criza la nivel global, punindu-le pe seama dezechilibrelor ce apar intre elementele componente ale societatilor datorita unor fenomene de dinamica sociala: cresterea puterii militare a unor state , accentuarea tehnologizarii. Psihologii considera criza drept o destructurare a identitatii indivizilor , a simtului lor de evaluare si semnificare datorate impulsurilor instinctuale , un efect al experientelor traumatice datorate nasterii, bolii, accidentelor. Conflictologia analizeaza starile de conflict ca stari de criza. Insa criza este privita nu numai ca disfunctie, dar si ca oportunitate.Din aceasta perspectiva conflictul nu trebuie privit ca malign, de care trebuie sa ne ferim , ci ca un fenomen firesc , inerent interactiunii sociale , generat de diversitatea oamenilor si de unicitatea fiecarui individ. Etapele pe care le parcurge conflictul in evolutia sa sint urmatoarele: -dezacordul , care debuteaza prin simple neintelegeri, scotind in evidenta diferentierea indivizilor sau grupurilor prin modul lor de a fi si de a gindi;

-confruntarea, adinceste diferentele dintre indivizi si grupuri , prin faptul ca fiecare parte isi sustine pozitia , accentuind pe erorile de gindire si comportamentul celorlalti; -escaladarea se caracterizeaza prin faptul ca tensiunile si ostilitatile din grup sint scapate de sub control , reactiile de de autoaparare ale fiecarei parti stirnind agresiune maxima .In acest moment se atinge punctual culminant; -de-escaladarea marcheaza etapa in care grupul face eforturi reale pentru a ajunge la acord in ceea ce priveste rezultatul discutiilor, se fac concesii; rezolvarea vine atunci cind starea conflictuala dispare datorita unor interventii de tip institutional, demararii unor negocieri si realizarii unor compromisuri. Principalele tipuri de conflicte sint:dezacordul, incidentul, neintelegerea, tensiunea, criza. Dezacordul este definit drept sentimentul intuitiv ce semnaleaza ca ceva nu este in ordine, chiar daca nu se poate spune ce anume. Incidentul este un indiciu ca te afli in conflict, relevindu-se , de obicei, prin fapte minore. Neintelegerea este starea in care oamenii se inteleg gresit unii pe altii, tragindu-se concluzii eronate in legatura cu o situatie , de obicei din cauza unei comunicari neclare sau chiar a lipsei de comunicare. Tensiunea este un simptom evident al conflictului, relatia dintre parti fiind afectata de atitudini negative si opinii inflexibile. Criza releva conflictul deschis, confruntarea. Violenta este un semn evident al crizei , caracterizat prin faptul ca oamenii intrec masura si se lasa dominati de sentimente si instincte primare.

Conflictul (criza) intre grupuri in cadrul organizatiilor poate aparea daca exista cel putin trei elemente:a) identitatea apare atunci cind angajatii se percep ca fiind parte a...